În municipiul Bacău rata de infectare a scăzut sub limita de 1,5 la mie, prin urmare, se ridica o serie de interdicții.
Joi, 4 februarie 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a C.J.S.U. Bacău, în sistem audio-conferință, în care a fost reevaluată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 7 din 21.01.2021, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 3 din 11.01.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în UAT-urile/ localitățile unde rata incidenței cumulată a cazurilor a atins 1,5/1000 locuitori, respectiv 3/1000 locuitori.
În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 7 din 21.01.2021, se ridică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 3 din 12.01.2021 pentru 5 localități, respectiv municipiul Bacău, Agăș, Berești Tazlău, Helegiu, Poduri, întrucât se constată incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile (21.01.2021-04.02.2021) mai mică de 1,5 /1000 de locuitori.
Se menține rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri între 1,5/1000 de locuitori și 3/1000 de locuitori în localitatea Mărgineni.
Totodată, se constată rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri, în ultimele 14 zile, mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori în Prăjești și rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri, în ultimele 14 zile, mai mare de 3/1000 de locuitori în Măgura.
Pentru localitățile Mărgineni și Prăjești, respectiv Măgura, se mențin, în mod corespunzător, măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 3 din 12.01.2021, potrivit Hotărârii nr11/04.02.2021 a C.J.S.U. Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.