29 septembrie 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1/ Obiectiv: șase puncte

Știința vizează punctajul maxim în al doilea turneu al returului, programat vineri și sâmbătă la Cluj.

Volei feminin/ Divizia A1/ Obiectiv: șase puncte

Voleibalistele Științei Bacău au luat drumul Clujului pentru al doilea turneu al returului Diviziei A1. Și pentru un en-plein: șase puncte din cele două întâlniri programate în acest weekend. Prima partidă se va desfășura astăzi, de la ora 17.00, contra gazdelor de la „U” NTT Data Cluj. A doua va avea loc mâine, de la aceeași oră, împotriva Argeșului. Obiectivul băcăuancelor este perfect realizabil în condițiile în care întâlnesc penultima și antepenultima clasată. „Sper, într-adevăr, să nu întâmpinăm probleme deosebite și să luăm toate cele șase puncte”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care contează pe întreg lotul de jucătoare: „Rezultatele testelor anti-Covid au ieșit negative în totalitate. Totul e să fim pozitivi în teren”. La primul turneu al returului, derulat acum două săptămâni, la Medgidia, Știința a cedat trei puncte în fața gazdelor, care au urcat pe poziția a treia clasamentului. Studentele continuă să se afle însă în cursa pentru locul 4, alături de Dinamo, de care o separă 4 puncte. Cum și Dinamo are un program relativ în acest weekend, Știința nu are voie să facă niciun pas greșit la Cluj.

Programul grupelor de la turneul al doilea

Grupa 1 (Târgu-Mureș). Vineri, ora 18.00: Medicina Târgu-Mureș- CSO Voluntari 2005. Sâmbătă, ora 18.00: CSO Voluntari- Dinamo București. Duminică, ora 18.00: Medicina- Dinamo.



Grupa 2 (Blaj). Vineri, ora 18.00: Volei Alba Blaj- CS Medgidia. Sâmbătă, ora 14.00 (TVR3): CS Medgidia- Rapid București. Duminică, ora 18.00: Alba Blaj- Rapid.

Grupa 3 (Cluj). Vineri, ora 17.00: „U” NTT Data Cluj- Știința Bacău. Sâmbătă, ora 18.00: Știința- FC Argeș. Duminică, ora 18.00: „U” NTT Data Cluj- FC Argeș.

Grupa 4 (Lugoj). Vineri, ora 18.30: CSM Lugoj- Belor Galați. Sâmbătă, ora 18.30: Belor galați- CSM Târgoviște. Duminică, ora 18.30: CSM Lugoj- CSM Târgoviște.

Clasament

1 CSM Târgoviște    13      13      0        39-5   38p.

2 Volei Alba Blaj     13      12      1        38-7   36p.

3 CS Medgidia         13      10      3        32-15 29p.

4 Dinamo București 13      7        6        29-19 24p.

5 Știința Bacău        13      7        6        23-22 20p.

6 Belor Galați                   13      7        6        25-24 19p.

7 Rapid București    13      5        8        25-28 18p.

8 CSM Lugoj           13      6        7        22-27 17p.

9 CSO Voluntari      13      4        9        18-31 13p.

10 FC Argeș           13      2        11      10-33 8p.

11 U NTT Data Cluj 13      3        13      11-36 6p.

12 Medicina Tg. Ms 13      2        11      11-36 6p.

În Cupă, cu învingătoarea dintre Rapid și Voluntari

Peste două săptămâni, Știința se va întoarce la Cluj. Dar nu pentru un nou turneu al Diviziei A1, ci pentru faza finală a Cupei României. Băcăuancele au șanse mari de a se califica în Final Four-ul Cupei programat pe 20 februarie (semifinalele, orele 14.00 și 17.00) și 21 februarie (finala, ora 14.00) și transmis în direct de TVR3. Și asta pentru că în faza a doua a competiției de la Cluj, pe 19 februarie, echipa lui Florin Grapă o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre Rapid București și CSO Voluntari 2005. Meciul Rapid- CSO Voluntari va avea loc pe 18 februarie.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img