Dragei mele sau dragii mele? (II)

Revenire

Nu am bănuit că va fi nevoie de continuarea discuției pe tema de mai sus, dar faptul că se scrie și se discută despre o chestiune de ortografie nu poate decât să-i bucure pe lingviști. Aceștia sunt însă datori să intervină și să ofere în primul rând conținutul normei academice în vigoare și apoi să imagineze o soluție pentru ca aceasta să fie logic însușită. În urmă cu cinci ani (11 nov. 2016), am încercat o mică analiză a cazului, cu prezentarea cauzelor comiterii acestui gen de greșeli, propunând și o cale de prevenire a erorii de natură morfologică. (În ultimele zile, textul a ajuns să fie cel mai citit articol de pe site-ul cotidianului „Deșteptarea”.)

Scuze filologice

Susținătorii formei cu e (dragei mele) se apără cu DEX-ul, iar argumentul este, să recunoaștem, destul de puternic. Se nesocotește însă un adevăr pe care școala și mass-media ar trebui să-l facă mai cunoscut decât este acum: când nu stăpânim sensul unui cuvânt, consultăm Dicționarul explicativ al limbii române sau orice alt dicționar „român-român”, fie și unul școlar pentru clasele mici. Dacă însă vrem să știm care este forma corectă a unui cuvânt scris (cerință ortografică) sau rostit (cerință ortoepică), vom apela la lucrările normative editate de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Acestea sunt două: „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, ediția a II-a (DOOM², 2005) şi „Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație”, ediția a V-a (IOOP^V, 1995).

DEX-ul, restanțier

Mai întâi să reproducem cuvântul-titlu din DEX 2016: „drag, -ă, dragi, -e, adj., s.m. și f., s.n.” Așadar forma incriminată este recunoscută de cea mai populară lucrare lexicografică de la noi, apărută sub egida Academiei Române. Am consultat și edițiile anterioare ale DEX-ului (1975 – ed. I, 1996, 2009, 2012), în care apare aceeași serie. „Ediția revăzută și adăugită” (cum scrie pe cotor) din anul 2016 conține în prefață următoarea precizare: „Această nouă ediție a II-a, revăzută și adăugită, reprezintă punerea de acord a ediției anterioare a DEX-ului publicată la Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație din ediția a II-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM²), apărută la aceeași editură în anul 2005” (p. X). Trecem peste faptul că DOOM-ul nu se ocupă de punctuație (cine vrea să știe unde se pune și unde nu se pune virgula are la îndemână IOOP-ul, unde P este abrevierea de la „Punctuație”), dar punerea de acord nu a fost realizată integral. (E drept, volumul de muncă a fost uriaș, confruntările între DEX și DOOM priveau chestiuni de maximă finețe, mergând până la unitatea minimală – litera –, încât colectivul de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a înregistrat în activitatea de revizuire și minusuri.)