15 noiembrie 2024

Una caldă, alta rece

Miercuri, divizionara secundă Aerostar Bacău a bifat două jocuri la Piatra Neamț. Primul, susținut în compania gazdelor de la Ceahlăul, a fost câștigat de „aviatori” cu 3-1 (0-1), prin golurile marcate de Mihalcea (min. 57), Tofan (73) și Zaharia (77).

Al doilea, disputat contra Bucovinei Rădăuți, a fost pierdut cu 3-2 de băcăuani, care au condus la pauză cu 2-0 prin goluri semnate de Corban și Burlacu.



Pentru cele două teste, antrenorul Aerostarului Daniel Munteanu și-a împărțit lotul în două, astfel încât să poată monitoriza cât mai bine jucătorii nou veniți sau susceptibili unui transfer.

Vineri. Aerostar va bifa o nouă partidă de pregătire, contra Șomuzului Fălticeni, fie la Roman, fie tot la Piatra Neamț. Acesta va fi ultimul meci al „aviatorilor” dinaintea plecării în cantonamentul de la Miercurea-Ciuc.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014