23 decembrie 2024

Numiri noi de directori în școlile băcăuane

La Inspectoratul Școlar Județean Bacău s-a întrunit un prim consiliu de administrație din acest an, prin care s-a aprobat detașarea în interesul învățământului a directorilor și directorilor adjuncți pe posturile rămase neocupate în urma concursului care a avut loc în urmă cu mai bine de patru ani. Unii dintre directori au rămas „pe loc”, alții au fost schimbați.

Asta ca urmare a faptului că, începând cu 09.01.2021, au încetat de drept contractele de management a 123 de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ din județul Bacău (89 directori și 34 directori adjuncți), directori care au susținut concurs de ocupare a acestor funcții în 2016 în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 5080/2016.



„Conform prevederilor art. 258, alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în cazul vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar în curs (1 septembrie 2021), de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al Inspectoratului Școlar şi cu acordul scris al persoanelor solicitate”, ne-a declarat prof. Ida Vlad, inspector școlar general ISJ Bacău.

Din cele 89 de funcții de director vacantate, în 61 de cazuri conducerea interimară va fi asigurată prin detașare de către aceleași cadre didactice, iar în cazul funcțiilor de director adjunct vacantate, din cele 34 funcții în 21 de situații au fost detașate aceleași cadre didactice.

Așadar, unele școli și licee din întreg județul Bacău vor fi conduse de luni, 11 ianuarie, de 28 noi directori și 13 directori adjuncți detașați în interesul învățământului.

În municipiul Bacău au primit această detașare următorii directori și directori adjuncți:

* la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1: director prof. Cătălin Mazilu (provine din aceeași unitate), în locul prof. Adrian Gabor.

* la Colegiul „Mihai Eminescu”: director prof. Petru Bâzu (titular la Liceul Tehnologic „Petru Rareș), în locul prof. Constantina Hulea, și director adjunct prof. Costel Păduraru (titular la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza”), în locul prof. Ana-Maria Andrioaie.

* la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”: director adjunct prof. Georgeta Marinescu (titular la același colegiu), în locul prof. Teona Codreanu.

* la Palatul Copiilor Bacău: director prof. Vasile Zavate (de la Școala Gimnazială Scorțeni), în locul prof. Nela Dumea

* la Școala Gimnazială „George Bacovia”: s-a făcut rocada între directori, respectiv prof. Lăcrămioara Vițalaru (fost adjunct) preia funcția de director plin, iar prof. Carmen Nedelcu (fost director) va fi director adjunct.

* la Școala Gimnazială „Miron Costin”: director prof. Liliana Adochiței (fost director adjunct) și director adjunct prof. Alina Căsăneanu (titular la Școala Gimnazială „Domnița Maria”).

* la Școala Gimnazială „Octavian Voicu”: prof. Iulia Lefter (din aceeași unitate) îi ia locul prof. Coca Dumitrașcu, pe funcția de director adjunct.

* la Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori”: director adjunct prof. Elena Gavrilă (din aceeași școală), în locul prof. Dorel Tătaru.

Lista completă a noilor numiri aprobate de CA a ISJ Bacău:

+ DOWNLOAD lista cu directorii și adjuncții unităților de învățământ

Concursul a avut loc în 2016, perioada septembrie/ decembrie, iar numirile au fost din ianuarie 2017, pe un mandat de 4 ani. Un al doilea concurs a fost în perioada iunie /august 2017, iar cei numiți pe funcție de conducere au preluat mandatele începând cu 1 septembrie 2017. De atunci nu s-au mai organizat concursuri pentru funcțiile de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, însă actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, intenționează să reia această procedură.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img