De 14 ori speranță pentru 2021

Anul 2020 ne-a adus multe necunoscute și agitație pe toate planurile. După ce ne-a întors viața pe dos și ne-a arătat cât suntem de fragili, din toate punctele de vedere, suntem în pragul în care ne luăm adio de la anul care va rămâne în istorie sub semnul crizei COVID. În ciuda dificultăților întâmpinate și a visurilor destrămate, au fost și momente în care am arătat că suntem puternici și încrezători. Am răzbit prin carantină, am strâns din dinți și am mers mai departe. Și nici virusul nu ne-a ținut în casă! Am ales pentru viitor. Pentru că speranțele nu mor niciodată. Exercițiul democrației a funcționat, inclusiv în an de criză sanitară, am mers pe un drum nou, cu speranțe noi. Ne-am pus viitorul în 14. Cel mai probabil, suntem pe mâini bune. 14 pentru noi! 4 senatori și 10 deputați. Un început de drum care sperăm să ne ridice din țărâna în care ne-am cam cufundat în ultima vreme. Azi luăm aminte pentru a ști de unde am plecat, iar peste ani, când vom trage linie, să vedem că s-a construit și că am fost pe mâini bune.

Antonio Andrușceac, deputat AUR: „Voi susține familia naturală și politicile pro natalitate”



Dragi băcăuani, acum 31 de ani, îmi începeam lupta pentru schimbarea României în stradă, participând la Revoluția română. Astăzi, cu voia lui Dumnezeu și prin votul vostru, duc această luptă în Parlament.
Nu am ars etape. Am fost pe rând, consilier local și apoi consilier parlamentar, am confirmat prin rezultatele mele și vă mulțumesc pentru încrederea acordată mie, colegilor mei, și Alianței pentru Unirea Românilor.Provin din rândul profesioniștilor care au activat doar în mediul privat, până la intrarea în politică (2016), și cea mai mare atenție o voi acorda susținerii antreprenoriatului românesc, ca motor de relansare economică a țării, care să creeze bunăstare și plusvaloare care să rămână în această țară, să utilizeze aici resursele solului și subsolului, dând valoare adăugată acestora, nu exportând materia primă în formă brută. Voi susține familia naturală și politicile pro natalitate, măsuri care pot echilibra balanța negativă de înlocuire a populației și pot crea perspectiva dezvoltării bazându-ne pe forța de muncă autohtonă, nu pe «importul» de mână de lucru.
Un deputat primește un mandat pe plan local, dar prin natura activității parlamentare, acesta devine un mandat la nivel național, de aceea munca mea va cuprinde atât relația la nivelul județului Bacău cu autoritățile locale și cetățenii, cât și susținerea acelor proiecte, legislative sau aparținând guvernului, care interesează județul Bacău.
Consider esențială pentru dezvoltarea județului, susținerea celor două proiecte de infrastructură rutieră, continuarea investițiilor în învățământ și sănătate, și dezvoltarea antreprenoriatului și a întreprinderilor individuale, care, pas cu pas, să creeze premise reale pentru întoarcerea românilor în țară, prin crearea de locuri de muncă stabile și bine plătite. Vă voi ține la curent cu deschiderea biroului parlamentar, unde aștept să vă întâlnesc, iar până atunci… Vă doresc un sfârșit de an cu pace, sănătate și tot ce vă este de folos!”

Cătălina Ciofu, deputat PNL: „Le mulțumesc celor care au încredere în echipa liberală și îi asigur că vom dovedi că am meritat votul lor”

„În cadrul mandatului de deputat ales pentru județul Bacău, pe 6 decembrie, mi-am propus să îmi dedic energia și competențele profesionale dobântite până acum pentru ca fiecare cetățean din județul Bacău să poată avea la dispoziție pârghiile necesare pentru dezvoltare economică. Programul de guvernare PNL lansat în campania electorală a luat în calcul bunăstarea tuturor cetățenilor și vreau să contribui la îndeplinirea acestuia. Consider că experiența mea profesională și faptul că am obținut titlul de doctor inginer în științe inginerești, împreună cu buna mea voință, mă recomandă pentru asumarea responsabilității de deputat. Pentru județul Bacău sunt prioritare dezvoltarea infrastructurii, extinderea rețelei de apă și de gaze, investițiile în agricultură, în dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, în sănătate și, nu în ultimul rând, în educație.
În acest an băcăuanii au votat în condiții de pandemie și după o perioadă grea de distanțare socială. Le mulțumesc celor care au votat pentru că au înțeles cât de mult contează votul lor și cât de important este să își exercite dreptul de a vota! Le mulțumesc celor care au încredere în echipa liberală și îi asigur că vom dovedi că am meritat votul lor! Noi, cei din echipa liberală, suntem angajați să dezvoltăm județul Bacău, să dezvoltăm România, și o vom face pentru toți cetățenii, chiar și pentru cei care nu ne-au votat. Avem speranța că românii vor avea mai multă încredere în noi după acest mandat și ne vor vota în număr și mai mare.”

Ana Cătăuță, deputat PSD: Județul Bacău are toate ingredientele pentru a deveni centrul economic al Moldovei

„Vreau să le mulțumesc băcăuanilor pentru încrederea acordată! Este o mare responsabilitate pentru mine să îi reprezint în Parlamentul României. Județul Bacău are toate ingredientele pentru a deveni centrul economic al Moldovei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de o cooperare mai strânsă între autoritățile locale și centrale și de dezvoltarea unor proiecte mari de infrastructură. Pentru mine, ca parlamentar nou ales, o prioritate rămâne sprijinirea construcției autostrăzii A13 Bacău – Brașov, cea mai viabilă variantă de traversare a Carpaților de la Est la Vest, un proiect intens susținut de PSD Bacău. Totodată, voi fi un partener al mediului de business, pentru că doar printr-o colaborare corectă și eficientă județul se poate dezvolta la valoarea potențialului său și se pot crea locuri de muncă decente și bine plătite. Sărbători fericite și un An Nou mai bun, cu sănătate și mai multă siguranță!”

Cristian Paul Ichim, deputat USR-PLUS: „Îmi doresc să comunicăm cât mai des și aplicat”

„În noul mandat îmi doresc să pun în aplicare programul politic asumat în cadrul partidului, program ce vizează dezvoltarea unor domenii strategice, precum mediul, resursele naturale, economia, infrastructura, agricultura, cultura și educația. Concomitent cu programul politic personal, primează și angajamentele de guvernare a alianței USR-PLUS, aici vorbim despre 40 de angajamente pentru reformarea României. Aș aminti aici fără penali în funcții publice, fără pensii speciale, 300 de parlamentari, primari în două tururi și reforma electorală, autostrăzi pe bune nu pe hârtie, o Românie fără hoție. Am fost ales membru al Parlamentului României, ales al poporului român și sunt în serviciul poporului român. Ca deputat am îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripția unde am fost votat, al băcăuanilor. Am obligația în acest mandat să mențin un dialog permanent cu toți cetățenii, și asta am să și fac. Vă asigur de toată implicarea mea, mă preocupă toți băcăuanii în egala măsură, sunt la curent cu problemele cu care vă confruntați, vin dintre dumneavoastră și mă confrunt cu aceleași probleme, fapt pentru îmi doresc ca împreună să lucrăm în acest mandat, îmi doresc să comunicăm cât mai des și aplicat, să menținem legătura. Vă asigur de toată deschiderea mea, voi comunica cu dumneavoastră într-un mod transparent și corect. Dragi băcăuani, vă doresc sănătate, să fiți alături de cei dragi, să rămâneți uniți și să ne revedem sănătoși în noul an!”

Cătălin-Daniel Fenechiu, senator PNL: Ca avocat, voi participa activ la procesul legislativ care vizează Justiția

„Așa cum am afirmat constant în campania electorală, obiectivul comun al nostru, al liberalilor este #DezvoltamRomania/#DezvoltamBacaul. Concret, în calitatea mea de senator de Bacău, voi iniția și susține inițiative legislative care să creeze cadrul legal necesar dezvoltării Bacăului, investiții în infrastructura de transport, medicală, școlară și de utilități, digitalizare și debirocratizare, stimularea investițiilor și crearea de locuri de muncă, creșterea calității serviciilor publice, susținerea efectivă fermierilor și a micilor producători, toate acestea urmărind creșterea reală a veniturilor și calității vieții băcăuanilor. Fiind avocat, voi participa activ la procesul legislativ care vizează Justiția- întărirea independentei Justitiei, creșterea accesibilității accesului cetățeanului la actul de Justiție (reducerea taxelor judiciare și simplificarea unor proceduri de digitalizare), creșterea respectului magistraților față de justițiabili si, nu în ultimul rând, reglementarea răspunderii magistraților. Evident voi fi alături de primarii noștri și de întreaga administrație publică locală din județ, voi sprijini, cu toate mijloacele pe care le are la îndemâna un parlamentar, demersurile lor. Nu voi neglija cea mai neglijată până acum zonă din județul Bacău, stânga Siretului. Birourile mele parlamentare din Onești, Podu Turcului și, sper în curand, Moinești, vor lucra pentru băcăuani!
Vreau să le mulțumesc, cu recunoștință, tuturor băcăuanilor care m-au votat și să îi asigur, atât pe ei, cât și pe cei care au avut o altă opțiune, că Daniel Fenechiu va reprezenta cu profesionalism și consecvență județul Bacău și băcăuanii! La mulți ani, cu sănătate, credință, speranță și împliniri! Mulțumesc, totodată, echipei ziarului «Deșteptarea» și vă urez «La mulți ani și succes!»!”

Costel Dunava, deputat PSD: Voi ține în continuare legătura cu băcăuanii

„În acest mandat îmi doresc să țin în continuare legătura cu băcăuanii pentru că doar așa pot afla care sunt necesitățile acestora și care sunt problemele pe care și le doresc a fi rezolvate.
Doar ținând permanent legătura cu aceștia putem iniția legi cu specific local așa cum a fost legea prin care s-a redus vârsta de pensionare cu 2 ani pentru locuitorii din municipiile Bacău, Onești și pentru locuitorii din localitățile din jurul acestor municipii cu 2 ani din cauza poluării emanate de către Combinatul de Îngrășăminte Chimice Bacău și de Platforma Petrochimică Borzești, inițiativa care a aparținut exclusiv parlamentarilor PSD Bacău. Voi iniția și sprijini proiecte de legi care duc la dezvoltarea economică și socială a țării, a județului Bacău pentru că doar așa vom reuși să îmbunătățim în continuare nivelul de trai al comunităților pe care le reprezentăm.
De asemenea, voi depune toate diligențele necesare pentru ca măsurile impuse de actuala guvernare prin care se încalcă drepturile fundamentale la învățătură, la libera circulație, la viața intimă, familială și privată, precum și la libertatea economică să înceteze.”

Elena Hărătău, deputat PNL: Voi fi în permanență un parlamentar alături de oameni

„Față de băcăuani, mi-am luat angajamentul de a continua proiectele pentru dezvoltarea Bacăului. De dezvoltare au nevoie toate sectoarele /domeniile de activitate. Avem nevoie de învățământ de calitate, pregătit să facă fața oricăror situații. De asemenea, este imperios necesar să acordăm o maximă importanță sănătății, una dintre valorile fundamentale ale unei societăți, să sprijinim tinerii oferindu-le locuri de muncă și să contribuim la bunăstarea cetățenilor din toate categoriile sociale prin îmbunătățirea legislației! Voi fi în permanență un parlamentar alături de oameni și voi face tot ce depinde de mine pentru binele băcăuanilor atât cât legea îmi permite!
Vreau să mulțumesc celor care au acordat încredere atât mie, cât și echipei Partidului Național Liberal. Încrederea acordată mă onorează și responsabilizează în același timp! Doresc tuturor multă sănătate și sărbători fericite!”

Ionel Floroiu, deputat PSD: Nu promit lucruri imposibile, dar proiectele deja începute ştiu că vor fi duse la bun sfârşit

„PSD se ţine de cuvânt cu drumuri asfaltate, apă şi canalizare, şcoli, grădiniţe şi dispensare. Au obligaţia actualii guvernanţi să aducă gaze naturale pentru fiecare comună din Bacău! Nu promit lucruri imposibile, dar proiectele deja începute ştiu că vor fi duse la bun sfârşit în fiecare sat. M-am asigurat în Parlament, faţă în faţă cu noul ministru al Dezvoltării, că vor fi continuate toate contractele derulate prin Programul Naţional de Dezvolatere Locală – PNDL I şi II iniţiate de PSD. Mai departe, am lăsat actualei guvernări proiecte reale care aduc alimentare cu gaze naturale în comunele băcăuane. Sper că vor fi în stare actualii guvernanţi să ofere băcăuanilor condiţiile de viaţă civilizate pentru care noi, cei de la PSD, am muncit şi am oferit soluţii. Să fim sănătoşi şi să ne bucurăm de un trăi bun la noi acasă!”

Claudiu-Augustin Ilișanu, deputat PSD: Voi pune umărul la implementarea proiectului autostrăzii A13

„În acest mandat îmi doresc să continui în comisia de Mediu, domeniu în care mi-am făcut studiile. Din această comisie, voi pune umărul la implementarea proiectului autostrăzii A13 (Bacău – Onești – Brașov), cea mai prietenoasă cu mediul și cea mai ieftină variantă de legătură a Moldovei cu Transilvania. Acest proiect este vital pentru dezvoltarea județului Bacău și pentru asta, împreună cu colegii mei din PSD, ne vom implica până la finalizarea lui.”

Mircea Fechet, deputat PNL: Îi asigur pe toți băcăuanii că mă voi lupta în Parlament pentru toate proiectele benefice pentru județul nostru

„Așa cum anunțam și în campania electorală, îmi doresc să dezvoltăm Bacăul. Pentru mine, acesta nu e doar un slogan, e un deziderat și un angajament ferm pe care mi l-am luat față de băcăuani. Ce înseamnă concret acest lucru? Înseamnă să legiferăm pentru ca județul nostru să fie conectat cu marile orașe, prin drumuri bune, să dezbatem și să adoptăm legi pentru spitale, școli moderne, dar și pentru venituri mai mari pentru cetățeni. Totodată, îmi doresc să rămân preocupat de proiectele de mediu inițiate din funcția de ministru al Mediului. Știm că și Bacăul se confruntă cu probleme în ceea ce privește poluarea, pădurile sau braconajul. Vreau să îi asigur pe toți băcăuanii că mă voi lupta în Parlament pentru toate proiectele benefice pentru județul nostru și pentru oamenii de aici.
Vreau să mulțumesc celor care mi-au acordat încrederea, atât mie, cât și echipei Partidului Național Liberal, dar și tuturor celor care au ieșit la vot, pe 6 decembrie. Democrația este una dintre cele mai importante valori pe care le avem. Mă onorează și mă responsabilizează încrederea băcăuanilor, mai ales că sunt la primul meu mandat în Parlamentul României. Vreau să îi asigur pe toți locuitorii județului nostru că vor avea mereu un partener în mine și îi îndemn să aibă încredere că țara merge în direcția potrivită și că vor veni vremuri din ce în ce mai bune.”

Cristina Breahnă Pravăț, senator PSD: „Voi aborda acest mandat ca pe o sumă de responsabilități”

„În primul rând, doresc să le mulțumesc băcăuanilor care ne-au acordat votul de încredere pe 6 decembrie, asigurându-i că voi aborda acest mandat ca pe o sumă de responsabilități, nu ca pe un cumul de privilegii. În Senatul României, voi activa în Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și, din această postură, voi pleda pentru finanțarea corespunzătoare a tuturor proiectelor județului Bacău, indiferent de zona din care provin, de culoarea politică a reprezentantului unității administrativ-teritoriale beneficiare. De asemenea, vreau să îi asigur pe toți băcăuanii că voi rămâne ancorată în problemele și realitățile Bacăului și că mandatul meu se va baza pe un dialog susținut cu aceștia, pentru a identifica și pune în practică, împreună cu echipa politică din care fac parte, cele mai bune soluții de dezvoltare și de depășire a anumitor blocaje administrative.
În final, îmi revine onorantă misiune de a vă transmite, dumneavoastră, tuturor cetățenilor județului Bacău, un an 2021 mai bun, mai echilibrat, cu sănătate din belșug, caracterizat de cât mai multe realizări personale și profesionale!”

Bianca Purcărin, senator PSD: Apreciez că pot influența în bine întregul sistem medical

„Cred într-o sănătate pentru toți, într-un sistem sanitar public, adresat tuturor pacienților, nu în sănătate pentru buzunare și interese private. Sistemul sanitar trebuie consolidat urgent astfel încât viitoarele crize sanitare să fie cât mai eficient gestionate. Apreciez că de la București, din camera superioară a Parlamentului, pot influența în bine întregul sistem medical, prin inițiative, măsuri și legi aprobate la nivel de for legislativ. Înainte de toate sunt medic. Este o ipostază nouă însă voi încerca să reprezint cât mai bine băcăuanii și să nu dezamăgesc noua echipă din care fac parte. Sărbători fericite tuturor și un 2021 perfect!”

Sebastian Cernic, senator USR-PLUS: Unul dintre obiectivele importante ale mandatului meu va fi îmbunătățirea vieții oamenilor din mediul rural

„ Revoluția bunei guvernări, începută la alegerile locale, continuă în următorii 4 ani. Am intrat în linie dreaptă pentru realizarea proiectelor pe care ni le-am asumat în fața românilor. Așa cum am spus în campanie, unul dintre obiectivele importante ale mandatului meu va fi îmbunătățirea vieții oamenilor din mediul rural. Mă preocupă în primul rând să reducem abandonul școlar și migrația categoriilor sociale defavorizate. Vreau să începem să avem mult mai mult grijă unii de alții și mai ales de copiii noștri, care trebuie să fie educați și să crească alături de părinți. Voi continua să lucrez îndeaproape cu primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, și voi sprijini din Parlament realizarea proiectelor strategice pentru județul nostru. Finalizarea spitalului municipal din Bacău, 25% fonduri pentru infrastructură în Moldova sau acordarea de subvenții pentru agricultură sunt numai câteva dintre proiectele pe care le am în vedere. Mulțumesc băcăuanilor pentru încrederea pe care mi-au oferit-o să îi reprezint în Parlament. Îi asigur încă o dată că voi face tot ce depinde de mine, atât de mult cât voi putea, să aduc o schimbare în bine în județul Bacău și în acest colț de lume al nostru, numit România.
Dragi băcăuani, Noul An să vă aducă înapoi viața de care să vă bucurați din plin. Vă doresc sănătate și îndeplinirea tuturor dorințelor pentru 2021! La mulți ani!”

Teodor Lazăr, deputat USR-PLUS: Modernizarea țării va continua în spiritul valorilor europene

„Pe durata mandatului de deputat ce mi-a fost încredințat de către români, rămân consecvent programului electoral pe care l-am anunțat înainte de 6 decembrie 2020. Obiectivul principal al României este progresul, atât economic, cât și social, pentru a reduce decalajul dintre noi și societatea occidentală, a cărei prosperitate și a cărei armonie le jinduim de zeci de ani. Asta se face, în primul rând, schimbând legile ce ne guvernează. Nu mai există posibilitatea instalării unui punct zero de restart legislativ, așa cum a fost la Revoluție și, prin urmare, singura soluție este identificarea legilor care vor produce cel mai semnificativ impact asupra societății, urmând ca introducerea de corecții să se facă progresiv, în măsura în care vom avea majorități și vom comunica eficient. Este o muncă care depășește un mandat și implică mulți parlamentari, dar dacă am ajuns aici, cu atâta încredere din partea românilor, Dumnezeu ne va ajuta.
Le mulțumesc, și cu această ocazie, celor care au votat USR-PLUS la alegerile pentru Parlamentul României, cu speranța că modernizarea țării va continua în spiritul valorilor europene. Înțeleg așteptările tuturor concetățenilor mei de îmbunătățire a relației dintre instituțiile statului și cetățean și de promovare a respectului reciproc.
Ceea ce ne aduce fiecare început de an este Speranța. Le urez băcăuanilor să regăsească încrederea într-un viitor care ni se oferă, tocmai pentru a ne pune în valoare solidaritatea, priceperea, creativitatea și puterea de a-i iubi ce ceilalți.”