Am ajuns să trăim vremuri grele. Și nu doar din cauza pandemiei, ci pentru că oamenii se schimbă, și din păcate o fac în rău. Invidia, indolența, ura, toate acestea ne fac să nu mai fim noi și să nu mai vedem lucrurile simple, adevărate și valoroase din viața noastră. În toată babilonia asta, răsar din când în când exemple care ne arată adevăratul sens al lucrurilor bune din viața noastră. Iar astăzi, îl vom cunoaște pe Denis Voicu, un adolscent care reușește prin muzică să facă și să ne transmită lucruri remarcabile.
În doar câteva cuvinte, îl prezentăm pe Denis ca elev în clasa a VII-a a Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, un tânăr care a reușit să obțină mai multe premii onorabile în concursurile de gen. Ultimile sale reușite sunt de dată recentă. Astfel, a reușit să obțină locul I la Festivalul „Tinere Talente”, la secțiunea pian, și locul I la un concurs de muzică patriotică, „Trofeul Patriot de România” 2020, acolo unde a interpretat „Nu plânge Maică Românie”.
Povestea lui Denis Voicu este una foarte interesantă, care ne pune încă odată să ne întrebăm dacă lucrurile sunt bine orânduite de divinitate. Când era prin clasa I, într-o duminică, mama sa a mers cu treburi la biserică, acolo unde s-a produs declicul. Preotul Radu-Gabriel Ichim l-a văzut, i-a oferit două acadele și l-a privit blând. Denis a rămas impresionat de tot ce a văzut la biserică și i-a scris preotului o scrisoare. I-a cerut mamei să-l ducă din nou la biserică acolo unde i-a înmânat scrisoarea părintelui. În rândurile sale, copilul de atunci, i-a transmis preotului că atunci când va fi mare își dorește să fie ca el. De atunci a mers frecvent la biserică unde era atras de muzica dascălului care cânta pe note bizantine. Încet, încet, Denis „a furat meserie” cum se spune, iar când era în clasa a IV-a, fiind elev la Școala Gimnazială „Domnița Maria”, i-a solicitat mamei să-l dea la „Arte”. Așa a prins dragoste de pian, profesoară fiindu-i Ana Corina Pișcu. Dar visul lui era canto. Tot ce asculta la biserică încerca acasă.
A primit recomandarea profesorilor să urmeze calea canto clasic, iar pe mai departe își dorește să studieze la Conservator, dar și la Teologie. Denis se inspiră foarte mult în muzică de la biserică unde a ascultă foarte mult arhidiaconi cu voci de tenori. Face canto de doi ani, la muzică ușoară, iar acum are vocea în schimbare. Studiază și la Școala de Muzică „My Voice Studio by Andra Lungu”, unde studiază cu Andra Lungu de doi ani. La Colegiu studiază pian (anul III) și clarinet. A câștigat locul I și la Festivalul „Tineri Artiști”, secțiunea pian. Biserica i-a fost piatră de temelie lui Denis din toate punctele de vedere. Acolo a învățat să se poarte la pantalon la dungă și pantofi, ceea ce nu prea fac copiii în ziua de azi. Un sprijin enorm a primit și de la preotul Iulian Adam de la Holt care l-a lăsat să cânte singur la strană, ceea ce i-a dat mare încredere.
„Are mai multe premii în muzică, pian și canto… Când era în clasa a VI-a, profesorii au descoperit că are un auz absolut, adică sesizează și diferențiază orice notă și frecvență. Aș vrea din suflet să mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la formarea lui”, au fost cuvintele mamei lui Denis Voicu.
În timp ce scriam acest material, am mai primit o veste bună. Denis a mai câștigat un concurs. Evenimentul intitulat „Crăciunul Muzical”, organizat de Asociația „Artistul Bucovinei”, l-a încununat pe Denis Voicu cu titlul de „Colindătorul Anului”.
„Este foarte important în viață să îți trăiești visul și să schimbi lumea din jur prin emoția pe care o dăruiești”, ne-a spus Denis care își dorește ca peste ani cei apropiați lui să fie mândri de el. Și sunt pregătit să fac un rămășag. Despre Denis Voicu vom mai auzi. De bine…