Zile încărcate de emoție si entuziasm pentru Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău, în prag de sărbători, înainte de a începe vacanța de iarnă, după ce s-a anunțat lansarea proiectului cu finanțare europeană, „ALPI-animarea lecțiilor prin imporvizație” din cadrul programului Erasmus+. Un debut al unui proiect european, finanțat cu 28.470 de euro, care se va derula până pe 31 noiembrie 2022 și care a fixat astfel, locul școlii băcăuane „Drăgan” pe harta Europei.
„Implementarea proiectului va aduce un suflu nou în activitatea școlii prin dezvoltarea abilităților cadrelor didactice de a utiliza metode și instrumente moderne, într-un mod spontan, inventiv. Un alt obiectiv al proiectului este creșterea capacității școlii de a crea un mediu educațional de calitate, incluziv și diversificat, prin abordări inovatoare ale predării-învăţării în vederea creșterii motivației și implicării elevilor în propria dezvoltare”, ne-a declarat prof. Alina Drăgoi, director adjunct.
Școala „Mihai Drăgan” își concentrează, în acest fel, energiile asupra realizării de ore atractive, activ-participative care să provoace și să dezvolte dorința pentru cunoaștere a elevilor. Pentru a realiza acest lucru, personalul didactic are nevoie de actualizări imediate ale metodelor de predare, de strategii noi, de dezvoltarea competenţelor digitale și lingvistice integrate în contextul european actual. Proiectul este orientat pentru a găsi soluții împotriva pasivismului la ore prin obiectivele sale, care sunt corelate cu nevoile domeniilor cheie ale instituției, așa cum sunt ele identificate în planul european de dezvoltare a școlii. Proiectul Erasmus+ KA101 „ALPI” iniţiază o ascensiune către folosirea de practici didactice mai bune printr-un plan de perfecţionare a corpului profesoral bazat pe „celule de formare”, pornind de la pregătirea internațională, în cascadă a unui grup de 10 cadre didactice. În cadrul mobilităţilor în țări europene precum: Spania, Olanda, Malta, Italia șau Finlanda, cei 10 “ALPInişti” vor experimenta “suişul” către o varietate de programe internaționale experimentale (ex. finlandez) şi către noi abordări metodologice (ex. STEM). Se are în vedere şi dezvoltarea abilităților relaționale, familiarizarea cu noi instrumente online pentru a susține digitalizarea procesului de învățare şi inovaţia.
Echipa de management a proiectului este formată din prof. Luminița Huţuţui (director), prof. Alina Drăgoi (director adjunct), prof. Florentina Mănăilă (director adjunct), prof. pentru înv. primar Daniela Săndulache, prof. pentru înv. preşcolar Andreea Dorin şi contabil Loredana Şerban. O echipă, constituită printr-o selecţie, care va realiza Ghidul Alpi (electronic şi letric) ce va conţine un corpus de lecții create pe baza cunoștințelor și experiențelor acumulate în timpul cursurilor. Ulterior, acesta va putea fi accesibil explorărilor didactice de tip RED (resursă educaţională deschisă). Conținutul va dezvolta o cultură a formării formatorilor (ex. Simpozionul național MagiTeacher-2022), încurajând cooperarea la nivel local/național/ european.
Activitățile cuprinse în proiectul ALPI vor avea un impact major asupra vieții școlii. Instrumentele și cunoștințele achiziționate se vor integra în pălăria dascălului magician, care trebuie să-și schimbe modul de a preda, fiind gata să improvizeze pentru a anima, perfecta actul educativ.