De Crăciun, urmând steaua spre Apus, cei doi magi de la Răsărit au ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Magul Gheorghiță și cu magul Raed nu l-au luat cu ei și pe magul Hans de teamă ca acesta să nu-și arunce iar paltonul și să răcească. Micul vaccin a apărut într-un camion cu pinguini pictați pe laterale, semn important, căci, se știe, românii adoră dansul pinguinului.
Dacă lăsăm gluma la o parte și ne decidem să spunem lucrurilor pe nume, vedem două lucruri foarte importante: în primul rând, politicienii au fost scoși din ecuația vaccinării, semn că, la nivel superior, cei care trag sforile au ajuns la concluzia că problema e prea importantă ca să mai fie lăsată pe seama unora care au compromis tot ce se putea compromite în materie de intervenție antiepidemică. În al doilea rând, cu politicienii dați la o parte, ne vom trezi că totul se va face strict militarizat, semn că lucrurile au evoluat până la punctul în care nu mai devine o problemă de imagine implicarea Armatei în acțiuni de medicină internă.
O a treia concluzie – cea mai tristă dintre toate – încă nu e clară, dar din ceea ce se înțelege până acum devine tot mai clar faptul că lucrurile evoluează către un deznodământ destul de neplăcut, în care forțele politice sunt înlocuite cu forțele represive.
De altfel, dincolo de simbolistica pe care au vrut s-o creeze cu suprapunerea venirii vaccinului cu Crăciunul, asistăm tot mai mult la instaurarea unui regim în care nu numai că nu se mai ține cont de vreo altă opinie decât cea impusă de sus, dar, mai mult, nici nu mai este permisă existența unei alte păreri. Structurile care se consideră îndreptățite să preia pârghiile și să ne comande ce să facem și ce să nu facem nu doresc un dialog, care, de bine-de rău, mai era posibil cu clasa politică. Ne îndreptăm cu viteză sporită spre momentul în care nu va mai fi permisă nici o împotrivire, nici o critică, nici măcar schimbarea unei virgule și totul în numele binelui universal.
Cunoștem, din păcate, ce s-a întâmplat, de fiecare dată când niște structuri de Putere au considerat că dețin adevărul absolut și că știu mai bine decât oricine altcineva ce avem și ce nu avem nevoie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.