8 noiembrie 2024

Prima de stat pentru 6.000 de bacauani

Agentia de Plati a tras linie!

Crescatorii de vaci din cele doua zone defavorizate ale judetului – Valea Muntelui si Valea Zeletinului – au avut la dispozitie sapte saptamâni pentru a-si depune dosarul. Cu toate astea, holurile APIA Bacau au fost arhipline chiar si vineri, 21 septembrie, ultima zi in care agentia a mai primit dosare pentru solicitarea subventiei. Oamenii au stat la rând ore in sir pentru cele câte sute de euro pe care le da Guvernul, iar angajatii institutiei s-au inarmat cu rabdare si au verificat document cu document, pâna seara, la ora 20, când au inregistat ultimul dosar. „Sprijinul financiar este acordat proprietarilor care au intre 2 si 15 capete bovine, insa media este de trei vaci, arata Ioan Melinte, directorul APIA Bacau. In judetul Bacau, au depus cereri 1.830 de fermieri cu un efectiv total de 5.785 de animale, din care 5.667 vaci de lapte, sapte bivolite si 111 taurine pentru carne.” Suma totala alocata pentru ajutorul acordat crescatorilor de bovine din Fondul European de Garantare Agricola (FEAGA) este de 30 de milioane de euro. Cuantumul primei pentru fiecare animal se va stabili dupa centralizarea tuturor datelor prin impartirea acestei sume la numarul total al animalelor pentru care s-a solicitat subventia si care sunt declarate eligibile. La vaca de lapte, valoarea maxima a primei este de 250 de euro pe animal, la bivolite de maximum 187,5 euro, iar la taurine de carne, de 300 de euro. Anul trecut, pentru taurine nu s-a acordat prima, iar la vaca de lapte a fost de 87 de euro/animal deoarece numarul solicitantilor a fost foarte mare.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014