În 12 ani de activitate, CLUBUL SPORTIV NAUTICA BACĂU a urmărit dezvoltarea sportului de masă, inițierea copiilor, adolescenților și chiar a adulților în tainele înotului urmând ca, mai apoi, lucrul bine făcut să dea roade și în cadrul sportului de performanță, sportivii noștri reușind să se claseze în fruntea clasamentelor la concursurile de nivel regional organizate în Bazinul din Bacău (Cupa Bacăului și Cupa Bistriței) și la alte concursuri de același gen din țară.
Înființat în anul 2005 (anul închiderii Bazinului de Înot Bacău pentru modernizare), CLUBUL SPORTIV NAUTICA BACĂU și-a început activitatea în anul 2008 (anul redeschiderii bazinului modernizat).
Începând cu anul 2014, sportivii CS NAUTICA au început să participe și la competiții de nivel internațional cum ar fi: Berlin, Regensburg-Germania, Gyor-Ungaria, Sofia, Varna-Bulgaria.
Din anul 2015 CS NAUTICA BACĂU a început să se remarce și la nivel național reușind două performanțe uimitoare și anume:
- locul II (categoria copii) în clasamentul general FRNMP – 2015;
- locul I (categoria copii) în clasamentul general FRNMP – 2016.
În toți acești ani, sportivii noștri au obținut următoarele rezultate la Campionatele Naționale de copii și cadeți:
- 29 titluri de campioni naționali de copii, 14 locuri II, 6 LOCURI II;
- 32 titluri campioni naționali de cadeți, 3 locuri II și 2 locuri III;
- 40 de RECORDURI NAȚIONALE la categoriile copii și cadeți în probe individuale și de ștafetă.
Printre sportivii care au adus rezultatele enumerate și cei care au contribuit la prestigiul CS NAUTICA BACĂU amintim pe:
ȘTEFAN COZMA, ROBERT ADAM, CAROL COJOCARU, FLAVIUS COJOCARU, INGRID ȘTEFURĂ, ROBERT BORCEA, IUSTIN MISTIREANU, DRAGOȘ BĂLĂIȚĂ, ERIC PAL, ȘTEFAN TICĂ, PETRA POȘA, IOANA COZMA, SARA BREZAN, MIHNEA DELEU, LEONARDO MAFTEI, TOMA ADAM, RARES HRIȘCU, ALLEGRA TUDOR, LUCA ARTENE, MELISSA BRĂNIȘTEANU, CHRISTINE CALAPOD, ELIZA MIHĂIEȘ, ANA BABĂU, ROBERT BANU, ALEXANDER POȘA, SERENA MĂRIUȚ, ALEXANDRU MOISE, MIHNEA ȚAGA, VLAD MORARU, ANDREI SLĂDARU și lista continuă, clubul având în prezent aproximativ 80 de sportivi legitimați la FRNPM.
Din anul 2017, conform protocolului de colaborare, cei mai valoroși sportivi ai noștri au fost transferați la CSM BACĂU pentru a aduce rezultate clubului PRIMĂRIEI.
Fiind un club privat, CS NAUTICA BACĂU se autofinanțează din cotizațiile membrilor, lucru acceptabil pentru părinții copiilor, dar puțini își permit susținerea lor financiară pe parcursul anilor de juniorat sau chiar mai departe. Tocmai din acest motiv se practică aceste transferuri la cluburi finanțate de Stat. De menționat este faptul că pregătirea acestor sportivi a continuat sub îndrumarea acelorași antrenori ai CS NAUTICA.
Clubul nostru a susținut pregătirea unor sportivi de înaltă performanță care au adus recunoaștere și rezonanță centrului de înot băcăuan. Prezența lor în Bazinul din Bacău a constituit un real model pentru micii înotători de atunci, ajunși campionii de azi. Îi amintim cu respect și recunoștință pe NORBERT TRANDAFIR – participant la două ediții ale Jocurilor Olimpice (Londra 2012/Rio 2016), RADU MARIUS – participant la Jocurile Olimpice (Rio 2016), ALIN ARTIMON – participant la Campionatele Mondiale (Kazan 2015/Budapesta 2017).
Clubul își desfășoară activitatea la Bazinul de Înot din Bacău, EMD Academy și ocazional la Baza TNT.
Și ca să înțelegem ce însemnă BAZINUL DE ÎNOT BACĂU unde desfășurăm peste 85% din activitatea noastră, am vrea să punctăm câteva aspecte importante din istoria acestuia:
- Deschis în anul 1986 cu o arhitectură deosebită, proiectat pentru înotul de performanță și sărituri în apă, acesta este frecventat și de iubitorii practicării înotului pentru recreere, dar utilizat și în scop didactic de către Facultatea de Științe ale Mișcării Sportului și Sănătății;
- Cu o tradiție cunoscută și recunoscută, BACĂUL a avut participanți la aproape toate edițiile JOCURILOR OLIMPICE începând cu: 1996 –Atlanta, 2000 – Sydney, 2004 – Atena, 2012 – Londra, 2016 – Rio de Janeiro.
Despre antrenorii CS Nautica Bacău putem spune că, la fel ca toți componenții acestui club, cu toții și-au petrecut copilăria și adolescența practicând acest sport în același Bazin de Înot din Bacău, pentru ca mai apoi să se dedice cu pasiune antrenoratului ducând pe culmile succesului mulți copii îndrăgostiți de acest sport.
Președintele și coordonatorul CS Nautica Bacău, antrenorul OVIDIU GALERU ține să mulțumească și să-i felicite pe antrenorii acestei echipe pentru profesionalismul dovedit și recunoscut de cei care au beneficiat de serviciile prestate, dar mai ales pentru rezultatele sportive obținute în toți acești ani. Pentru cei care nu-i cunosc, aceștia sunt: SABIN JITARU, ALEXANDRU POPA, ADRIAN POEANA, CORNELIA GALERU.
Și cum acest sport pretinde un cumul de talent, dăruire, muncă, calități fizice și psihice, tot așa, alături de antrenor, un rol foarte important îl au părinții care și-au susținut copiii și implicit clubul, chiar și în momente mai grele. Respect și mulțumiri părinților pentru încrederea acordată echipei NAUTICA BACĂU.
Cu gândul la vremuri mai bune, trecând cu bine această pandemie, NAUTICA BACĂU urează tuturor SĂRBĂTORI CU SĂNĂTATE !
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.