Finantarea bazelor sportive rurale se incheie in 2012, anunta Ministerul Dezvoltarii. Practic, pâna la sfârsitul anului, printr-o hotarâre de Guvern aprobata saptamâna trecuta, ministerul va finanta proiectele in derulare la acest moment. Decizia a fost luata pentru a asigura o mai buna finantare, coordonare si monitorizare a programului, în raport cu prioritatile de dezvoltare regionala ale României. Pâna acum, acest program era implementat de Secretariatul General al Guvernului. „Odata cu intrarea în vigoare a Ordonantei de Urgenta, în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural nu se mai includ obiective de investitii noi. Vor fi finantate doar obiectivele de investitii incluse în prezent, iar programul se va încheia la sfârsitul anului curent”, a declarat ministrul Eduard Hellvig. Acesta a anuntat ca obiectivele existente se finanteaza din sume defalcate din TVA, prin hotarâre de guvern, la propunerea MDRT. În total, în program au fost incluse 1.600 de obiective de investitii în cadrul subprogramului pentru dezvoltarea infrastructurii rurale si 937 de obiective de investitii în cadrul subprogramului pentru dezvoltarea de baze sportive.