Mi-e limpede. Niciunul dintre aleși nu este acolo pentru mamele noastre bătrâne, nici pentru copiii noștri dezorientați de bâlbâiala continuă a statului sau pentru oricine dintre românii de rând. Au tras să ajungă acolo pentru sine. Chiar și cei care au fluturat cu lejeritate patriotismul și stindardul tricolor, câștigând încrederea celor înecați în fluviul dezamăgirilor.
Nu mai zic de docții cu școli prin străinătate care pretind că vor salvarea României, un slogan, în fapt, o lozincă menită să atragă românul scârbit de mersul politicii din ultimele trei decenii. Din păcate, a prins la cei puțin peste 900.000 de români care i-au votat. Tot de lozinci aiuritoare vorbim și în cazul celor care n-au mai apucat să intre în înaltul Sfat al țării, chit că e vorba de partidul celui gratulat cu „puie monta” sau de cel al degustătorului de licori bahice. Să ne fie clar, nici unul nu era pro patria și nici nu reprezenta vreo mișcare a vulgului.
Exemple avem chiar și mai aproape de noi. V-amintiți, cred, despre adolescentul care făcea pe justițiarul, scoțând la orizontul îngustat al băcăuanilor micile porcării ale autoritățiilor locale, căci la cele mari, să fim serioși, n-avea cum să ajungă. Acum, bloggerul cu afaceri de familie peste drum de primărie, a devenit parte a subiectului îndelung criticat, făcând taman ce contesta, odinioară. Deci, ce să mai înțelegem? Sunt convins că s-ar fi bucurat de credibilitate totală din partea noastră, dacă ar fi mers pe drumul descătușării, și nu atârnat de pietrele vreunui partid. Numai că tinerelul a simțit că nu putea ajunge, din postura de independent, la purcoiul cu bani – ținta oricărui aspirant la funcții publice.
Dar, parcă am mai auzit, cântând, placa asta. Întorcându-mă la vârful țării, acolo unde se dau bătăliile cele mai crâncene, asemeni celor de la Plevna, Oituz sau Cotul Donului, ei bine, actorii care se agită pentru un scaun cât mai sus cocoțat au urmărit, în mod evident, privilegiile Altfel, i-am fi văzut rupându-și cămășile pe ei ca să impună, la negocierile de-acum, un anumit program de guvernare în folosul norodului care i-a votat.