8 noiembrie 2024

Et in Circaria ego!

Incercarea de privatizare a Oltchim a aratat înca o data care este nivelul moral al clasei noastre politice. Va amintiti de regele Midas? Lacom, acesta i-a cerut zeului Dionysos sa-l învredniceasca neaparat cu puterea de a transforma în aur tot ceea ce va atinge. Dionysos i-a îndeplinit dorinta. Spre groaza lui Midas, când a vrut însa sa se ospateze, n-a putut pune nimic în gura deoarece, de îndata ce atingea bucatele si bautura, acestea se transformau în aur… Asa s-a întâmplat si cu politicienii nostri: tot ce ating se transforma în demagogie electorala; numai ca, spre deosebire de Midas, lor le place efectul. Cred ca si în materie de amantlâc politicienii nostri tot electoral se comporta. Nici prostitutia nu se afla la un nivel mai coborât decât acest comportament al lor, întrucât, ca prima profesie a lumii, a luat nastere pe fondul nevoii de supravietuire, nu din dorinta de a trai întru hotie si lux. Dan Diaconescu, cel perceput de constiinta mea ca un clown sadic/perfect al democratiei noastre firave, ne-a oferit în aceste zile un spectacol rar de demagogie/perfidie politica. Era clar pentru toti ca omul are ca tinta principala ameliorarea scorului electoral. Pe fondul slabiciunilor legislatiei, sustinut de voci decazute ale Opozitiei, încurajat de superficialitati evidente ale Puterii, el nu a facut altceva decât sa scrie cronica unui circ previzibil. Habar n-am daca va semna sau nu contractul, daca are sau nu banii necesari. Un lucru este cert: omul îsi bate joc de noi toti, crede ca nu putem fi decât spectatori de circ jalnic, desi pe lume mai exista si altfel de spectacole.
In Peloponezul antic exista un tinut numit Arcadia, loc de întâlnire al artistilor. Arcadia, prin ambianta creata, era considerata ca un tinut al fericirii. Nu întâmplator, acolo se aflau numeroase temple închinate lui Zeus si Herei. Cei care treceau pe acolo, la întoarcere exclamau fericiti: „Si eu am fost în Arcadia!” De-atunci si celebrul „Et in Arcadia ego!” Scârbit de spectacolul politic mioritic, un prieten din Israel, care m-a vizitat ieri, facând trimitere la aceasta Arcadie pe dos, România, mi-a spus ca, ajuns la Tel Aviv, va spune familiei cu mare durere: „Et in Circaria ego!”…


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014