Am scris acum ceva timp o tabletă în care spuneam că unii citesc degeaba sute și sute de cărți, studiază temeinic, au o mulțime de diplome, dar în viața concretă se comportă ca niște bădărani. Mi s-a întâmplat astfel să cunosc bărbați pe care-i prețuiam pentru inteligența, talentul, creativitatea lor, dar, cunoscându-i mai bine, să-mi dau seama de cât sunt de mojici și profund misogini. Un astfel de personaj pare a fi și Sorin Lavric, despre care se vorbește mult acum pe internet, după ce a ajuns în Parlament din partea AUR și după ce Uniunea Scriitorilor s-a dezis de el.
I-am citit cartea, cu un titlu facil (și ridicol), de literatură de consum, „Decoct de femeie”, și îi urmăresc articolele din „România literară”. Pe unele le-am parcurs chiar cu interes, printre ultimele fiind o evocare a lui C. D. Zeletin, minunatul Dada, cum îi spuneam, distinsul și tandrul domn erudit (medic, om de știință, istoriograf, poet, eseist, traducător) originar de pe Valea Zeletinului. Sorin Lavric îl portretizează exact pe acest mare delicat, un tip uman cum astăzi nu mai găsești decât prin nu știu ce minune.
Dar să mă întorc la felul în care Sorin Lavric le vede pe femei. Ei bine, ele îi apar ca niște făpturi exclusiv sexuale, fără acces la spiritualitate. Pentru că, vezi Doamne, gândirea abstractă este exclusiv apanajul bărbaților. Domnului care face decocturi din ființe, din cele sexuale, femeile erudite (care, deci, există) îi sunt profund antipatice, ele oricum neatrăgând în niciun fel pe bărbați. Pentru că aceștia, mișcați numai de dorință (dar ce ziceți de expresia „galantarul de pofte al capriciului de prohab”?), vor să se bucure doar de nurii unei femei. Femeie care, după ce nu mai este amantă (iar pentru autor, valabile sunt doar cele până în 25 de ani, preferința pentru adolescente fiind categorică) poate doar să aspire la rolul de muză. „Niciun bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”. Foarte tare expresia asta cu „athanorul labios”! Ce neașteptată alchimie, de cât rafinament e în stare gândirea autorului, preocupat de esențe, de mistică, și care înșiră glorios pe fiecare pagină o mulțime de expresii în greacă, latină, în germană, în fine, în limbile filosofiei, făcând paradă de erudiție. Rezultatul este însă mult zgomot pentru nimic, o mixtură indigestă de metafore trase de păr, exprimări căutate, contorsionate. Speculații căznite și vulgaritate îmbrăcată în prețiozități de limbaj, în fine, un decoct nereușit, care îți lasă un gust neplăcut. Păcat de atâta erudiție folosită fără rost, aruncată în derizoriu.
Într-o altă „cronică a ideilor”, pe care o semnează în revista literară amintită, Sorin Lavric, referindu-se la cartea lui Basarab Nicolescu „Harul feminin”, nu scapă ocazia de a ne spune, din nou, foarte apăsat, următoarele: „Ce definește o femeie este ambiția de a sfida orizontala, ieșind din forfota statistică a ființelor de pripas”. Femeile, toate ascultând de „regula orbitei masculine” nu pot ieși din „balta anonimă a făpturilor sleite” decât prin frumusețe (și atunci sunt nimfe trezind dorințe carnale), duh (genul vestală stearpă, călugăriță) sau demonul intrigii. „Amantul, stăpânul sau dușmanul sunt cele trei ipostaze prin care poate (ea, femeia, n.m.) digera prezența ostilă a pintenului masculin”. La urma urmei, Sorin Lavric, cu toate categorisirile sale frizând grotescul, cu excesul acesta de figuri de stil bolovănoase și veninoase, mi se pare chiar un personaj comic, desigur, împotriva voinței sale. Dar de un comic trist.
