15 noiembrie 2024

Orasul gogoloilor

Câteva strazi din municipiul Bacau au fost asfaltate, reparate, cosmetizate in 2011, alte câteva anul acesta. Niciuna nu a avut parte de perioada de asezare, reasezare, toate au fost sparte, gaurite, bortelite, ca urmare a faptului ca nu a fost (dar când s-a intâmplat in actuala administratie?!) un cap destept, organizat, care sa gândeasca cu mult inainte procedurile, ordinea si costurile, pentru a nu sicana permanent bacauanul si, cel mai important – sa nu se cheltuie aiurea niste bani. Stada Bancii a fost reparata de vreo doua ori in ultimii doi ani. De la Liciu incoace, aceasta strada are un blestem. Dupa ce a fost, cu chiu cu vai reparata, au venit niste nenea si au macelarit-o de la un cap la altul. Nu exagerez cu nimic. Au trecut doua luni, iar noi ne rupem masinile zilnic prin gaurile facute, am inteles, de niste “gazari” (cei care se joaca cu focul) mânati de o intentie buna, daca nu ar fi ramas doar intentie. Sunt doua luni de atunci. Dar nu-i singura cale rutiera aflata in aceeasi situatie, se poate vedea si pe cea care face legatura intre V. Alecsandri si Ionita Sandu Sturdza. Este un atentat la civilizatie, la confortul cetatenilor. Eu stiu ca orice interventie pe domeniul public se face cu acordul Primariei, care stabileste conditiile, durata, programul de lucru etc. Dupa cum se vede, oricine poate sa faca un gogoloi in fata Primariei ca nu-l intreaba nimeni nimic, poate chiar dansa in jurul lui, cu strigaturi obscene. Bacaul a devenit un oras “deschis” oricaror posibilitati. Cine vrea si cine nu vrea isi mai adjudeca o bucatica din el, o foloseste, dupa care o arunca. Un alt exemplu de oras bine gospodarit, devenit atractie turistica, este si modul in care au fost si sunt montate, amplasate, pozate cablurile din fibra optica, care transporta semnalele tv, internet, telefonie, care au incorsetat orasul, de la un capat la altul. O pânza de paiajen imensa a acoperit cerul si pamântul, stâlpii de iluminat, copacii, fatadele blocurilor. Nici nu mai poti respira, te sufoci, iar Primaria tace, ca da bine Romeo Stavarache la televizor. Nu poate ramâne fara semnal tocmai când acorda audiente in direct la televiziunea de buzunar. Cum spuneam, oricine poate face un gogoloi in fata Primariei, ca nu-l deranjeaza nimeni. De mâine poate urca pâna in prag.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014