„Lada de croitor a morfologiei”
Așa a fost numit adverbul, dar nu pentru a-l face sinonim cu obiectele inutile (cum s-a spus), ci pentru a-i evidenția resursele nebănuite și posibilitatea de a ne scoate din impas când dorim a ne nuanța exprimarea. C. O., profesoara de serviciu din zilele de 24 și 25 nov., vorbea chiar de „coșul de gunoi” sau de „micul Babilon gramatical”, ca echivalente pentru această parte de vorbire. Face casă bună cu verbul, căruia îi este îndatorat, și cu conjuncția, după spusele poetului rus Aleksandr Pușkin: „De-acum încolo-n rime verbe voi lua/ Și nu le-oi brăcui* cu îngâmfare/ Ca pe recruții ce-au ajuns schilozi/ Ori ca pe cai pentru ținuta proastă/ Și voi alege-adverbe și conjuncții,/ Din mica-adunătură oștire înrolând”. (*a brăcui = a da deoparte ceea ce este nefolosit)
Metodica disciplinei
Lecția, chiar și la TV, nu e o conferință, așa că rarele oaze didactice ne bucură: •„Pentru început: ȘTIU” (ora a doua: adverbul – consolidare); • „Am învățat” (la finalul lecției); • „Ne propunem: …” (la început). În ordine, am recunoscut actualizarea cunoștințelor, retenția, respectiv enunțarea obiectivelor.
Semiadverbului, o statuie!
Bună discuția despre acele particule cu topică fixă, fără funcție sintactică, dar cu o puternică energie expresivă. Să ne gândim la cât de eficientă este sintagma comercială: „Și în rate!”, cu „și” semiadverbial.
Definiția, greu de prins!
Nu i-a reușit profesoarei decât genul proxim: „Adverbul este partea de vorbire neflexibilă”. Diferența specifică este ori greșită, ori incompletă: „care arată o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri”. Câtă vreme determină un verb (80%), un adjectiv (15%) sau un alt adverb (5%), caracteristica va fi a unei acțiuni sau stări, a unei însușiri, respectiv a unei alte caracteristici (când determină un alt adverb). Andreea Seba a lămurit etimologia: ad- „pe lângă”, –verb „verb(um)”.
Gata cu unele prepoziții!
Asemenea, aidoma ș.a., tolerate în clasa prepozițiilor (pentru cazul dativ), au trecut cu arme și bagaje în categoria adverbelor, deși sună bizar „A lucrat asemenea vecinului” (Cum a lucrat? asemenea; Asemenea cui? vecinului).
Veșnicul (?) perdant – virgula
Multe, prea multe situații de necunoaștere a regimului acestui semn de punctuație. (Și când te gândești că elevilor li se cere la examen să corecteze punctuația unor texte.) a) Între subiect și predicat: • „Adverbele de mod […], au rolul…” •„Adverbele de mod:…, sunt mărci”; b) Înaintea conjuncțiilor disjunctive: • „Nu se știe dacă fumează, ori nu”; c) Inamice ale logicii: • „Adverbul de negație nu preia funcția de predicat, în enunțurile eliptice”; d) Artificiale: • „Poate, va veni”; • „Am mâncat atât, cât mi-a trebuit”. e) Înaintea parantezei: „conectiv, (relativ)”; f) Necitite: • „A plecat, probabil, mai devreme” ş.a.
Erată
1) „Știați că?//Acțiunile au caracteristici?” (Corect: „Știați că…”//„… acțiunile au caracteristici?”; 2) „de aia” (de menționat că e un termen familiar); 3) „adverbul e subordonat unui verb, unui adjectiv sau unui substantiv” (corect: „sau unui alt adverb”); 4) „cuvinte care indică modul în care se realizează acțiunea unui verb” (urmează însă și adverbe de timp și loc: „dis-de-dimineață”, „afară”); 5) „micul babilon” (corect: „Babilon”); 6) „complement indi-rect” (obișnuința de a despărți cuvintele înaintea silabei finale atunci când profesorul se adresează elevilor poate produce efecte total nedorite); 7) „A privit îndărătul tinzii” (corect: tindei).
