La jumătatea postului Crăciunului când deja cu praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului începe să se cânte „Hristos Se naşte slăviţi-L…” în vederea pregătirii credincioşilor pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos, Îl întâlnim pe Iisus în Sinagogă învăţând mulţimile…Tot aici îşi petrecea amarul şi o femeie gârbovă ţintuită de un duh să stea îndoită de la jumătate cu faţa în jos „şi nu putea să se ridice de 18 ani nicidecum”(Luca 13,10). Tocmai pe aceasta „văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13,13).
Fiind zi de sâmbătă, când nimeni nu putea să lucreze, primeşte mustrare de la mai-marele sinagogii. Prompt şi clar vine şi răspunsul Domnului care lămureşte această problemă, dar şi îi lasă pe toţi muţi şi fără replică: „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă sâmbăta boul său sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?’’(Luca 13,15-16). Şi toţi au rămas ruşinaţi la cuvântul Lui.
Omul este prin creaţie drept, privitor „la cele înalte”cum spune psalmistul. Cuvântul OM (antropos, în greacă) înseamnă şi „privitor în sus”. Din păcate, mulţi dintre oameni, împovăraţi de păcate, sunt gârboviţi, obligaţi să privească în jos; nu mai pot să-şi ridice ochii către cer, către cele de sus – de aici şi zicala: „nu are coloană vertebrală”. Mântuitorul a vindecat-o pe gârbovă de neputinţa ei. I-a redat bucuria de a privi către ceruri. I-a redat puterea de a se ridica. I-a redat plăcerea de a-L căuta şi vedea. Nu a amânat vindecarea ei deşi conform legii iudaice era oprit sâmbăta acest lucru „şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El” (Luca13,17).
Nu există oprelişti în faţa nimănui atunci când este vorba de săvârşirea binelui! Oare pe cei dintre noi gârboviţi de mulţimea păcatelor cine îi va vindeca? Suntem în Postul Crăciunului – perioadă de urcuş duhovnicesc, de curăţire prin spovedanie şi sfinţire prin împărtăşanie pentru întâmpinarea cu bucurie a Naşterii Domnului. Întâmpinându-L în acest fel pe Iisus, prin rugăciune către Dânsul, nădăjduim să primim alături de bucuria prăznuirii şi îndreptarea noastră de sub povara păcatelor; puterea de a-L găsi şi vedea, de a-L urma şi a-I face voia în viaţa noastră.
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
