23 noiembrie 2024

Bolile respiratorii nu se lasă! Vaccinul antigripal, cea mai bună prevenție

Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, o situație a afecțiunilor respiratorii întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău arată că în numai o săptămână s-au înregistrat nu mai puțin de 1.044 infecții acute ale căilor respiratorii (IACRS), cu 14 internări, și 413 pneumonii și bronhopneumonii, cu 38 de internări. Cea mai afectată grupă de vârstă rămâne cea între 0 și 14 ani, în special pe infecțiile respiratorii (135 la vârsta 0-1 an, 139 la 2-4 ani, 186 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (102 la vârsta 15-49 de ani, 113 la vârsta 50-64 de ani și 105 la peste 65 de ani).

Cea mai bună prevenție este vaccinarea antigripală, spun medicii, mai ales acum când virusul gripal se poate suprapune peste coronavirus. DSP a primit pentru campania de vaccinare din acest sezon în total 56.230 de doze de vaccin antigripal. Au fost vaccinate până acum 25.653 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Acest vaccin a fost distribuit către medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire. Se mai așteaptă o nouă tranșă până la necesarul estimat de aproximativ 65.000 de doze.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014