Despre Diego Armando Maradona s-au rostit nenumărate neadevăruri. Cel mai recent, dar și cel mai mare, este că ar fi murit. Baliverne! Maradona este nemuritor. V-o poate spune orice napoletan. Sigur, cu excepția celor creduli și impresionabili care, creduli și impresionabili precum toți împătimiții de la poalele Vezuviului, au aprins lumânări în seara zilei de 25 noiembrie, anunțând că, odată cu plecarea lui Diego, a luat sfârșit și viața lor.
O altă minciună este că Diego Maradona ar fi sută la sută argentinian. Nu, Dieguito nu s-a născut în Lanus, în sudul Buenos Aires-ului, ci la Napoli. El e de undeva de prin Sanita. Sau din Forcella. Ori din Cartierele Spaniole, păienjenișul acela periculos ce se ridică la nord de via Toledo. Până și numele eroului nostru vine tot de acolo. Și cum cel mai mare fotbalist din toate timpurile nu putea fi un Gennari’, Toto sau Ciruzzo oarecare, a fost ales un refren de canțonetă napoletană: Diego Arrrmando Maradona.
După cum minciună este și faptul că Maradona ar fi fost vreun trișor. A dezmințit-o unul dintre cei mai mari arbitri, Pairetto, cu mulți ani în urmă: „Diego Maradona este fotbalistul cel mai corect pe care l-am arbitrat vreodată”. Să nu credeți nici că El D10s a înscris cu mâna contra Angliei. Nu, el a marcat cu mâna și-n poarta lui Lazio, și a lui Udinese, și a Sampdoriei. Ba cu Sampdoria, în martie ’87, când a lovit mingea de la 30 de centimetri de sol, în plonjon, nici azi reluările TV nu pot spune că a fost henț.
În continuare se vor mai spune lucruri neadevărate despre Maradona. Zilele acestea, de exemplu, vi se arată tot felul de goluri ireale ale lui Diego. Goluri prefabricate probabil tehnologic deoarece ele nu sunt posibile în condițiile în care sfidează legile firii, ale fizicii și ale bunului simț.
Păi, cum să fie adevărate „lovitura de bici” contra lui Lazio, „indirecta” cu Juve sau golul cu capul, de la peste 20 de metri, în poarta milanistului Galli? Doar serpentina împotriva Angliei rămâne în picioare în timp ce „pirații” englezi continuă să se prăbușească în jur.
Acea serpentină este reală deoarece, haideți să recunoaștem, nu poți mistifica istoria unui sfert de finală de Campionat Mondial. Ca să o faci, totuși, trebuie să-ți pui serios capul la contribuție. Iar Dumnezeu, la rândul său, să pună mâna.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.