15 noiembrie 2024

Aleșii județeni au făcut rost de bani pentru salariile restante de la DGASPC

Consilierii județeni s-au reunit, vineri, într-o ultimă ședință, din această lună, pentru a vota câteva proiecte importante pentru comunitate. Întâlnirea s-a derulat pe repede înainte, aleșii județeni trecând rapid peste toate punctele de pe ordinea de zi.

Astfel, după ce s-a constatat cvorumul de prezență, 34 din totalul de consilieri fiind la datorie, președintele Consiliului Județean (CJ), Valentin Ivancea, a reamintit despre cele două proiecte introduse pe ultima sută de metri în convocator, unul dintre acestea vizând spinoasa problemă a salariilor angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) Bacău.



„Avem o rectificare de buget pentru asigurarea salariilor nete la Protecția Copiilor. Rectificarea de acum nu se putea face înainte de a apărea ordonanța care să permită acest lucru. Prin urmare, normativul ne-a permis să mutăm o sumă dintr-o parte în alta, astfel încât să putem plăti salariile restante. Nu am abandonat nici demersul legal. Ieri, am făcut încă o solicitare de a ni se aloca sumele necesare, până la finalul anului, atât prin  Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, cât și la premierul Orban”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

Bani din împrumut pentru acceleratorul de particule

Valentin Ivancea a mai vorbit și despre banii necesari finalizării investițiilor la acceleratorul de particule de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, amintind despre contractul de împrumut pe care instituția pe care o conduce este nevoită să-l semneze, în lipsa banilor pe care ar fi trebuit să-i aloce Ministerul Sănătății. „Nu am primit niciun răspuns până acum. Noi am semnat contractul cu furnizorul încă din 25 septembrie 2019 și suntem mereu întrebați când poate să ni-l livreze. Ca atare, voi fi aproape obligat ca, astăzi, să semnăm contractul de împrumut. Săptămâna viitoare, o să facem o ședință de îndată, cel mai probabil online, pentru a scurta timpii”, a completat Valentin Ivancea.

Apoi, consilierii județeni au votat favorabil jumătate dintre punctele de pe ordinea de zi, aproape toate vizând constituirea dreptului de uz/servitute asupra unor terenuri din diferite localități, aparținând județului, în favoarea DELGAZ GRID, în vederea executării unor lucrări de investiții la rețelele de gaze și de energie electrică.

La fel de rapid s-a trecut și peste solicitarea de avizare a propunerii venite din partea edilului din Zemeș în privința tarifelor suplimentare ce vor fi aplicate vehiculelor cu gabarit depășit care tranzitează localitatea. Propunerea primarului din Zemeș avea ca plecare evenimentele din urmă cu câțiva ani, când localnicii s-au revoltat din cauza degradării drumului județean care traversează comuna, distrus de camioanele încărcate cu bușteni sau de cele aparținând exploatației de petrol din zonă.

Nu au fost discuții contradictorii nici în privința proiectului proiectul COVID – 19 CONTROL, destinat asigurării de materiale specifice pandemiei de coronavirus pentru unitățile de învățământ special de stat. Singura intervenție a fost cea a consilierului județean Pro România dr. Aurelia Țaga care a apreciat favorabil inițiativa, în contextul în care proiectul vine în sprijinul copiilor cu nevoi speciale care studiază în aceste unități școlare.

„Lapte și corn” … pentru Protecția Copilului

Spre final, consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, propunerea de proiect privind rectificarea bugetului județului, în vederea asigurării salariilor restante ale angajaților DGASPC. Astfel, s-a decis transferarea sumei de bani care, inițial, fusese alocată programului „Laptele și Cornul”, către plata salariilor angajaților de la Protecția Copilului. „Ținând cont că, în prezent, învățământul este online și noi avem asigurat un fond de 7 milioane de lei pentru Programul «Laptele și cornul», iar, acum, suntem pe finalul anului, am considerat oportun și necesar să virăm această sumă către plata salariilor celor de la DGASPC”,  a arătat președintele CJ, Valentin Ivancea.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014