Cadre didactice cu ștate vechi de activitate, Cristina Breahnă-Pravăț și Ana-Maria Egarmin dezbat, în cadrul acestui interviu „în oglindă”, problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ, grav lovit de pandemie. Dubla perspectivă oferită de cele două femei – Pravăț fiind lector universitar, iar Egarmin profesor de colegiu național – pune în lumină eșecul generalizat al guvernului PNL în gestionarea pandemiei și asigurarea continuității procesului educațional în școli. „Au pus lacăt pe unitățile de învățământ și au trimis copiii acasă. Astăzi, la școală se poate vota, dar copiii nu pot învăța! Este inadmisibil”, susține Egarmin, fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
„Locul copiilor este în bănci, la școală”
Reporter: Ați fost inspector școlar general în cadrul IȘJ Bacău. Cum vedeți educația băcăuană în acest moment? E clar că există un cost al pandemiei în sistemul școlar, dar cât de mare este acest cost?
Ana-Maria Egarmin: Educația națională, nu doar cea băcăuană, este în picaj accentuat. Există mai mulți factori, evident pandemia, dar nu știu dacă pripeala și amatorismul guvernului Orban nu au fost mai toxice decât însăși criza epidemiologică. Vedem că în școală putem vota, dar copiii și nepoții nu pot învăța, ceea ce mi se pare inadmisibil. Au ales soluția cea mai simplă și mai obtuză: au trimis copiii acasă, au pus lacăt pe unitățile de învățământ gândindu-se cum să organizeze alegeri în școli, nu cum să asigure continuitatea procesului educațional. Educația on-line este unul dintre marile eșecuri ale guvernării PNL și va avea consecințe dramatice asupra copiilor.
„Vedem că în școală putem vota, dar copiii și nepoții nu pot învăța”
Reporter: Care credeți că este cauza acestui eșec?
Ana-Maria Egarmin: Nu există o sistematizare și o reglementare a „orei on-line” și nici infrastructura informatică adecvată. S-a improvizat, fiecare cum a putut mai bine, școala fiind complet abandonată de guvern. E clar că ora on-line nu poate fi ora de la clasă – ca profesor, nu poți fi eficient stând 6-7 ore/zi în fața laptopului; elevii nu sunt animați și captați în acest simulacru de proces educațional. Pe lângă asta, au promis mii de tablete, laptopuri și alte echipamente pe care guvernul a uitat să le mai aducă. Ele există doar în postări pe Facebook, în realitate nu. Închiderea școlilor, fără a se stabili o cauzalitate între creșterea numărului de infecții și eventuale focare în școli, a fost bomboana de pe colivă.
Reporter: Ați susținut, în diverse luări de poziție, necesitatea deschiderii școlilor. Nuanțați-vă punctul de vedere.
Ana-Maria Egarmin: Am susținut un lucru normal, pentru că în opinia mea locul copiilor este în bănci, la școală, nu în fața unui ecran de computer. Școala există pentru a oferi educație, nu doar pentru a organiza în ea secții de vot. Cei de la PNL, guvernul Orban, nu s-au preocupat câtuși de puțin să organizeze procesul educațional cu respectarea restricțiilor și rigorilor pandemiei, dar în școli. S-au spălat pe mâini cu educația copiilor și tinerilor, lăsând pe umerii profesorilor și părinților misiunea de a improviza școala on-line. Fac o observație aici, bazată pe studii din Europa: școlile au un rol foarte limitat în răspândirea covid, majoritatea îmbolnăvirilor având loc în exteriorul acestora. Deci, școala nu e o sursă, un focar de covid.
„În opinia mea locul copiilor este în bănci, la școală, nu în fața unui ecran de computer”
Reporter: Cu ce obiective candidați la un loc în Senat? Ce vă doriți să faceți ca viitor senator?
Ana-Maria Egarmin: Există o ipocrizie a politizării educației, politizare pe care PNL o practică la scară largă la guvernare. „România Educată” a fost doar un slogan în vânt și principalul pericol cu care ne confruntăm acum este să avem o generație complet ratată, eșuată din cauza modului mărginit în care guvernul Orban și Ministerul Educației au înțeles să gestioneze pandemia. Acesta e principalul meu obiectiv, pentru că eu cred – din postura de profesor la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” – că nu ne permitem o generație eșuată, de copii cu lacune care îi vor urmări toată viața de acum încolo.
„Principalul pericol cu care ne confruntăm acum este să avem o generație complet ratată”
„PSD a scos profesorii din umilință oferindu-le salarii decente”
Reporter: Sunteți cadru didactic la Universitatea „Vasile Alecsandri”. Cum treceți prin perioada de pandemie, fără studenți, fără cursurile obișnuite și atmosfera specifică din amfiteatre?
Cristina Breahnă-Pravăț: Pandemia și-a pus amprenta asupra modului în care ne desfășurăm activitatea, dar să ne amintim că toată lumea este afectată. Nimic nu va mai fi la fel, va trebui să ne obișnuim cu această realitate. Sigur, mă pot gândi că anumite măsuri heirupiste, inconsecvența guvernanților și echivocul unor abordări, chiar o dublă măsură, toate au acutizat și adâncit o situație și așa complicată. Să admitem că a fost și este foarte multă improvizație din partea acestui guvern, iar consecințele vor fi catastrofale și de durată, în primul rând în educație.
„Este foarte multă improvizație din partea acestui guvern, iar consecințele vor fi catastrofale”
Reporter: Candidați din partea PSD la un loc în Senat. Măsurile luate de guvernarea social-democrată 2017-2019 au corectat multe nedreptăți în sistemul educațional. Cum apreciați situația actuală a sistemului?
Cristina Breahnă-Pravăț: În primul rând, PSD a scos din umilință profesorii, oferindu-le salarii decente. Înainte de guvernarea social-democrată, salariile în educație erau mizere. E o realitate factuală. Până în ianuarie 2019, cadrele didactice aveau printre cele mai mici salarii și o condiție generală umilitoare. Nu vreau să uităm că guvernările de dreapta au prejudiciat mereu educația – cel mai recent exemplu, asumarea răspunderii pe bugetul 2020, când, ocolind Parlamentul, guvernul Orban a venit cu un buget considerabil tăiat pe învățământ, ca și la Sănătate de altfel. Or, fără educație și sănătate nu putem avea o societate care să se dezvolte normal. Cu atât mai mult în condiții de pandemie, când tocmai aceste domenii sunt fundamentale pentru ieșirea din criză.
Măsurile bune asumate de guvernarea PSD au însemnat și transport gratuit pe calea ferată pentru toți studenții, pe toată perioada anului, dar și dublarea cuantumului burselor oferite. Au fost măsuri cu impact vizibil, în contrast clar cu guvernarea PNL care nu știe decât să taie, iar de tăiat a tăiat și la educație. Să nu omitem și creșterea alocațiilor pentru copii, catalogate de guvernul Orban drept „pomeni”. Nu, nu sunt pomeni.
„Guvernarea PNL nu știe decât să taie, iar de tăiat a tăiat și la educație”
Reporter: Sunteți și consilier local, postură din care ați avut inițiative care au vizat domeniul educațional băcăuan…
Cristina Breahnă-Pravăț: Într-adevăr, am inițiat și susținut alături de colegii mei dublarea burselor școlare pentru elevii din Municipiul Bacău, dar și investiții în infrastructura educațională din oraș, între acestea numărându-se crearea de locuri la creșă sau modernizarea claselor „zero”, precum și asigurarea transportului gratuit pentru elevii din Bacău. S-ar fi putut face mai mult, dar am avut parte de un executiv local ostil, care a șicanat în permanență inițiativele noastre, refuzând cu obstinație să se pună în slujba comunității.
Reporter: Cu ce obiective candidați la Senat?
Cristina Breahnă-Pravăț: Îmi propun să susțin, cum pot mai eficient, un buget corect pentru educație. Nu putem avea un învățământ subfinanțat cronic și să ne mirăm, an de an, de cifrele tot mai îngrijorătoare de la Bac sau de numărul în scădere al elevilor care vin la admitere în facultăți. De asemenea, cred că nu trebuie să fugim de digitalizarea școlii, este o realitate care ne va acapara viețile. Găsesc complet anormal ca în țara în care internetul are una dintre cele mai mari viteze din UE, să nu putem organiza învățământ on-line la standarde tehnice minimale. În final, îmi doresc ca actuala generație de copii și tineri să nu mai fie una de sacrificiu. Mă voi lupta pentru acest lucru din Senatul României!
„Nu putem avea un învățământ subfinanțat cronic și să ne mirăm, an de an, de cifrele tot mai îngrijorătoare din educație”
Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PSD, cod mandatar 11200020