RUDĂ CU POETUL. Andrei şi Alecsandri au rădăcină (sau tulpină, dată fiind localizarea pe partea a doua a marelui nume) comună. Virtutea, energia, prestanţa au legătură cu grecescul andros „bărbat”, „om deplin” (cum ar spune Constantin Noica, referindu-se la Mihai Eminescu). Alipind capul – tot un grecism, alexo „a apăra” –, deducem că aşa cum Sfântul Andrei este protectorul românilor, Alecsandri rămâne prin întreaga sa fiinţă culturală apărătorul românismului.
PRIETEN DEVOTAT AL RUBRICII. Ne scrie Valeriu Bogdăneţ (n. 1932, Soroca), mărturisindu-ne că se regăseşte în „Româna pentru toţi”: „E singurul loc din ziar care mă mai leagă de îndeletnicirea mea de o viaţă, cea de profesor”. „Ba mai e ceva: brazii pe care-i văd pe geam aici, pe Aleea Parcului. În 1963, când i-am pus cu mâna mea, aveau 1,5 metri. Acum au peste 30 de metri înălţime…”
EXERCIŢIU DE SINCERITATE. O vorbă de duh zice că viaţa ne-o petrecem ori în pantofi (la serviciu, aşadar), ori în pat (pentru odihna de peste zi). Dacă ne ascultăm atent şi încercăm să reconstituim sunetele emise, vom descoperi că blocul sintagmatic „în pat” nu conţine consoana „n”, ci consoana „m” (prin asimilare, bilabiala „p” face ca dentala „n” să treacă la bilabiala „m”). Un gazetar ştie probabil lecţia, de vreme ce şi-a intitulat notaţiile astfel: „Pandemia ne-a scos din pantofi şi ne-a băgat în papuci”; adică, sincer, [dimpantofi] [împapuci] şi apoi [împat].
O VORBĂ BUNĂ DESPRE CELE RELE. Ne-o dă Doina Dabija, de la Chişinău, în „Flacăra lui Adrian Păunescu” din 30 oct.: „Dacă am îngropa în fiecare zi măcar câte un pic din bârfele şi vorbele rele, am reuşi, cu siguranţă, să nu-l mai osândim pe altul, mai ales când nu deţinem adevărul” („Limba omului”).
„CERBUL DE AUR”, CU MUZICĂ DE LA NOI. În variantă online, festivalul-vedetă a etalat involuntar valoarea muzicii uşoare româneşti. S-a spus atunci că Radio-România Actualităţi este a nu ştiu câta oară pe primul loc între organismele mass-media. Da, dar la capitolul difuzare muzică în limba română e pe ultimul…
ŞTEFAN BĂNICĂ CEL BUN. Multă vâlvă a stârnit textul nostru despre piesa „Îmi acordaţi un dans?”, interpretată în… 1967 de actorul Ştefan Bănică. „Se impunea corectura: doar astfel este mai limpede finalul cântecului”, ne-a scris gramaticianul universitar Ecaterina Creţu. Lexicograful Eugen Bulai ne-a trimis linkul cu varianta corectă a interpretării: Şi deşi-i ticsit localul,/ Doar ei doi sânt în tot balul. Ştefan Bănică o înregistrase aşa în 1971, dar pe canalul Youtube, cel mai la îndemână, circulă varianta greşită, cu „deja” în locul lui „deşi”. Poetul Dan Sandu crede că s-a dorit evitarea consoanei ş urmate de i (Şi deşi), pentru a asigura eufonia. Cert este că din această poveste gazetărească a ieşit textul definitiv, cu respectarea tuturor exigenţelor lingvistice.