24 noiembrie 2024

Valentin Ionescu (ISF): Prin educație financiară putem crește gradul de incluziune financiară

În cadrul videoconferinței internaționale ISF 2020 „Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm”, organizată de Institutul de Studii Financiare, Preşedintele ISF – domnul Valentin Ionescu, a declarat:

„Asistăm în această perioadă la o transformare accelerată a piețelor financiare prin digitalizare și prin acces facil la aproape toate produsele de asigurări, pensii, burse sau fonduri de investiții.



Educația financiară trebuie să se axeze pe obiective principale implementabile pe diferite direcții strategice de acțiune, plecând atât de la necesitatea creșterii nivelului de protecție a consumatorilor, cât și de la necesitatea îmbunătățirii nivelului de capabilitate financiară și al gradului de incluziune financiară. Incluziunea financiară reprezintă conceptul conform căruia indivizii și întreprinderile au acces la produse și servicii financiare utile și accesibile care corespund nevoilor lor.

În ultima perioadă, subiectul legat de incluziunea financiară a câștigat o atenție sporită, pe fondul politicilor internaționale dedicate societăților, sistemelor financiare incluzive și creșterii durabile. Excluderea financiară se poate analiza în contextul unei probleme mai mari, cea legată de excluderea socială a anumitor grupuri de oameni din trendul majoritar al societății. Astfel, incluziunea sau excluderea financiară, poate indica faptul că excluderea financiară are loc în principal la persoanele care se află la marginea societății. Nu există sistem financiar 100% incluziv, chiar dacă vorbim de sistemele financiare dezvoltate. Nu au reușit să fie incluzive ca urmare anumite segmente ale populației rămân în afara sistemelor financiare formale.

Milioanelor de consumatorii din România li se oferă o varietate de instrumente financiare complexe cu o gamă mare de opțiuni. Responsabilitatea și riscul se mută către asigurați, investitori sau viitori pensionari. Dacă consumatorii sunt educați financiar vor avea mai multe șanse de a economisi și de a se proteja de eventualele efecte adverse, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra situației lor financiare și asupra creșterii economice. Consider că prin educație financiară, pe lângă creșterea gradul de incluziune financiară, putem îmbunătăți performanța economică a fiecăruia, dar și bunăstarea societății în general.

În cadrul ISF, pe lângă Certificarea Profesională standard, dorim să creștem gradul de educație financiară și indirect capabilitatea financiară a tuturor familiilor din România.

Nu în ultimul rând, în cadrul ISF, un accent deosebit se va pune pe cercetarea științifică, care prin studii, modele și analize va duce la o mai bună aplicabilitate a diverselor metode științifice în piețele financiare nebancare”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014