25 decembrie 2024

Giratoriul de la „Economic”, proiectat pe genunchi de o firma din Suceava

Giratoriul de la Colegiul Economic pune la incercare nervii soferilor aflati in trafic. Cel putin la orele de varf acesta mai mult incurca decat fluidizeaza. Si pentru ca soferii s-au aratat nemultumiti, proiectul va suferi modificari. Una dintre solutii vizeaza instalarea unor semafoare ca in strainatate, menite sa-i disciplineze si pe soferi, si pe pietoni. Autoritatile au relocat deja trecerile de pietoni, in speranta ca repozitionarea acestora va contribui la „aerisirea” zonei. Schimbarile din mers arata, insa, ca edilii au pus caruta inaintea boilor atunci cand s-au inhamat la construirea sensului giratoriu. Proiectul a fost realizat inca de acum 2 ani, de un SRL de apartament din Suceava.

Noul giratoriu de la Colegiul Economic le da mari batati de cap soferilor care ies in trafic la orele de varf, dar mai ales la primele ore ale diminetii. In graba catre serviciu sau spre scoala constata ca raman blocati in sensul care in loc sa fluidizeze mai mult incurca. Soferii nemultumiti raman la ideea lor si spun ca intersectia semaforizata era mult mai potrivita avand in vedere ca este o zona cu multi pietoni. „Cred ca sensul giratoriu de la Piata Centrala ar fi fost bun daca nu ar fi fost flux mare de pietoni. Acolo se merge catre Autogara, este piata, liceul. Un sens giratoriu este facut ca sa descongestioneze circulatia. In acel loc nu cred ca s-ar potrivi, dat fiind si latimea benzilor. Consider ca este un loc prea stramt pentru un giratoriu. Apoi, se vine pe 9 Mai pe semafoare, dintr-o data, in dreptul pietii, trecere de pietoni, plus celelalte. Nu-i vad rostul acolo. Semaforizat era bun”, spune Narcis Dominteanu, presedintele Asociatiei Taximetristilor Independenti din Bacau. La fel de bulversati sunt si pietonii care nu mai au semafoare si trebuie sa fie mult mai atenti atunci cand pasesc pe zebra. „M-am si speriat. Eu am venit grabita sa trec strada pe unde stiam si era sa dea unul peste mine. Acum ca sa mergi la piata trebuie sa te duci pana aproape de ambulanta. Era mai bine cu semafor ca erai mai in siguranta”, ne-a spus Ileana Girtu, o bacauanca.



Se gandesc la semafoare pietonale

Chiar daca trecerile pentru pietoni s-au mutat la cativa metri in spate, problema nu s-a rezolvat pana la final. Asta au constatat si politistii care s-au asezat din nou la discutii cu cei de la primarie si vor sa aduca modificari la proiect. Se vorbeste de semafoare ca in strainatate care sa fie controlate de pietoni printr-un buton amplasat pe stalp. „Consider ca este o solutie viabila. Deocamdata vorbim de o faza incipienta a acestui sens. Lucrarea trebuie finalizata. Va fi modernizat, vor fi trasate marcaje si amplasate indicatoare care vor asigura in primul rand siguranta traficului rutier si nu in ultimul rand fluenta acestuia. S-a discutat cu conducerea primariei, analizam mai intai sa vedem cum se va desfasura traficul pietonal dupa finalizarea lucrarilor si avem in calcul chiar instituirea unor semafoare pietonale cu temporizare, care sa permita traversarea arterelor de circulatie la un anumit moment calculat de Politia Rutiera si reprezentantul administratorului public astfel incat sa asigure fluenta traficului rutier auto si siguranta pietonala”, ne-a declarat cms. sef Dorin Roman, seful Serviciului Rutier Bacau. Politistii le transmit bacauanilor sa fie deschisi la nou, sa respecte regulile care se impun in acest giratoriu si in zona pentru ca, dupa o perioada de acomodare, se va trece la sanctiuni.

Se schimba jumatate din proiect

Oficialii Primariei Bacau spun ca se va renunta si la cateva locuri de parcare din zona. „Tinand cont de organizarea actuala de santier, dupa finalizarea lucrarilor sensul giratoriu de la Liceul Economic va avea un diametru cu circa 3-4 metri mai mic decat exista în prezent. La randul lor, trecerile de pietoni din zona respectiva vor fi mutate la o distanta suficient de mare pentru a permite accesul, facil, repectiv iesirea din sens. Pentru fluidizarea circulatiei, respectiv a iesirii din sens, cateva locuri de parcare din fata Parcului Catedralei vor fi relocate”, a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau. Daca in privinta sensului giratoriu de la piata s-au gasit solutii, dupa ce au analizat mai bine zona unde urma sa fie amenajat si celalalt sens giratoriu, reprezentantii Primariei au ajuns la concluzia ca ar fi mai bine ca acesta sa fie relocat. Cat va dura proiectarea noului sens sau exproprierea nu se stie.

“În ceea ce priveste sensul giratoriu de pe Bulevardul Unirii, spre cartierul Serbanesti, acesta va fi reproiectat si relocat. Deoarece în zona exista un scuar aflat în proprietate privata, Primaria a initiat demersurile legale pentru eliminarea acelui scuar, fapt care ar permite largirea semnificativa a benzilor de circulatie cu consecinte favorabile în ceea ce priveste fluidizarea circulatiei.”
Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau

Politistii locali pun caracatite

Agentii de la Politia Locala au trecut deja la treaba si toata ziua au stat cu ochii pe soferii care parcau pe marginea Bulevardului Unirii, din fata liceului Economic pana la fosta fabrica Pobac. Le-au blocat rotile pentru a-i invata minte sa nu mai ocupe prima banda de mers. „Am inceput sa blocam rotile pentru ca acum este nevoie de spatiu si de fluidizarea traficului. Pana acum au fost tolerati pentru ca nu incurcau foarte mult. La orele de varf se va actiona si cu politisti in sens”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Bacau.

Arhitectii bacauani au „interzis” la proiecte locale!
Proiect facut in bataie de joc de o firma suceveana

Proiectarea sensului giratoriu din vecinatatea Colegiului Economic a fost incredintata de Primarie, in aprilie 2010, unei societati din Suceava. In cursa pentru acontarea contractului s-au inscris 8 firme, castig de cauza avand – in cele din urma – arhitectii suceveni. In schimbul a 34.900 lei, Wareso Prod SRL s-a ocupat de proiectarea sensului. Suma cu care firma suceveana a adjudecat contractul ridica mari semne de intrebare, in conditiile in care ea reprezinta sub 50 la suta din valoarea estimata initial de edili (70.000 lei).
Conform evidentei existente la Registrul Comertului, societatea este detinuta de Carmen Andriu. Aceasta este sotia arhitectului sef al judetului Suceava, din perioda mandatului de presedinte al CJ al lui Gheorghe Flutur. In iulie 2010, Tudor Andriu a preluat functia de arhitect sef al judetului Suceava, in urma unui concurs organizat la sediul CJ.
Carmen Andriu s-a ferit sa faca declaratii pe marginea proiectului executat de Wareso Prod in municipiul Bacau. Ea a afirmat ca autoritatile locale, in frunte cu Politia Rutiera, si-au dat acordul pe proiectul realizat in forma sa initiala si ca legea in vigoare a fost respectata.
„Mai multe informatii puteti afla de la beneficiarul proiectului, de la Primaria Bacau. Eu nu doresc sa fac nicio declaratie. Am avut toate avizele necesare pentru acest proiect, am fost si verificati. Aflati mai multe de la beneficiar”, a declarat Andriu. In trecutul recent, numele societatii sucevene a fost asociat cu Titi Petrea, fostul sef al Oficiului de Cadastru Suceava, dar si membru al organizatiei judetene a PSD, din care a demisionat de curand.
Oficialii Primariei Bacau au precizat ca valoarea sensului giratoriu este de peste 100.000 euro, lucrarea fiind executata de o firma din Bacau.
“Executantul lucrarii este SC Instal Design Bacau, societate care a castigat licitatia organizata in acest sens. Valoarea lucrarilor este de 452.869 de lei”, a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau. “Durata de executie este de 4 luni de la data ordinului de incepere a lucrarilor”.

Geta Panaite
Andreea Gavrila



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img