Iată-ne ajunşi la sfârşitul anului liturgic. Duminica viitoare va începe un nou an liturgic cu perioada Adventului. Fiecare sfârşit de an este timp de bilanţ, deci şi sfârşitul anului liturgic. Iar bilanţul pe care ni-l propune evanghelia este chiar cel ultim, judecata de pe urmă. Astfel, această solemnitate ne priveşte îndeaproape, ne angajează, pentru că şi noi facem parte din Împărăţia lui Cristos şi intenţionăm să-i fim cetăţeni cu drepturi depline.
Textele biblice din această duminică ni-l prezintă pe Cristos în trei ipostaze: păstor, rege şi judecător. Însă tema centrală a acestei sărbători este caritatea. Fragmentul evanghelic ne prezintă ultima parabolă a lui Isus şi anume cea despre judecata universală şi sfârşitul lumii, atunci când absolut toţi oamenii se vor prezenta în faţa Regelui Cristos pentru a da cont de ceea ce au făcut sau au omis să facă în această viaţă pământească.
În timp ce Cristos este proclamat „regele universului”, el se identifică cu cei mai săraci şi nevoiaşi dintre oameni. Realitatea este că titlul liturgic al sărbătorii, în ambiguitatea sa, subliniază radicala diferenţă dintre imaginea socială, politică sau economică a „regalităţii” ca putere, prestigiu, şi imaginea evanghelică a „împărăţiei” lui Cristos, care se defineşte exclusiv în termeni de solidaritate, slujire şi dăruire.
Pentru Isus, la judecata finală, determinantă este deschiderea, disponibilitatea, primirea pe care am făcut-o celor mai mici; iubirea concretă şi gratuită faţă de ei. Această identificare a lui Isus cu cei săraci şi nevoiaşi, arată iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. De aceea, Dumnezeu vrea ca suferinţele omenirii să fie alinate prin iubirea oamenilor unii faţă de alţii.
Isus nu s-a limitat la cuvinte, nu s-a limitat să ne relateze o parabolă; el a învăţat alegerea celor mici prin viaţa sa. Ni s-a prezentat cu titlurile de Rege şi Mesia, dar, în acelaşi timp, ca un sărac „blând şi smerit cu inima”; s-a comportat ca milostiv şi solidar cu situaţiile umane de-a lungul întregii sale vieţi pământeşti. Să-i căutăm şi să-i iubim pe aceşti fraţi mai mici, pentru ca să auzim şi noi la sfârşitul timpurilor vocea lui Isus spunându-ne: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi Împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii” (Mt 25,34).
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf.Nicolae”
