23 decembrie 2024

Ucigașele protocoale COVID

Știrea a făcut înconjurul țării „Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 14 noiembrie la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Zece persoane infectate cu COVID, internate la ATI, și-au pierdut viața. Alte 7 sunt în stare gravă” (din cei 7, la începutul acestei săptămâni a mai murit unul). Chestionat de libertatea.ro, Nelu Tataru a confirmat faptul că ușile saloanelor de la ATI erau încuiate. „Da, ușile saloanelor erau încuiate, pentru a nu intra oricine acolo. Și, oricum, în saloanele de la ATI nu se intră oricum. Doctorul Denciu a descuiat și a intrat în salon. Nu se știe dacă a intrat când era foc deja, sau după ce a intrat el s-a declanșat”, a afirmat ministru Sănătății.

E șocant ca ministrul să accepte ca fiind normală procedura încuierii pacienților în salon. Ministrul Tătaru încearcă de fapt să blureze faptul că bolnavii nu erau supravegheați. Chiar dacă fizic nu se afla în salon la permanență nici un cadru medical (nerecomandabil în situația dată), supravegherea se putea face prin monitorizare video. Era chiar obligatoriu, având în vedere starea pacienților și faptul că nu puteau ieși. După modul cum s-a procedat, bolnavii se aflau  în „recluziune sanitară”.  Internații au ajuns la spital pentru că, dincolo de voința lor, erau obligați de lege să parcurgă etapele de procedură privind carantinarea și tratamentul. (Conform Ordinului M.S. nr. 1.513/2020, Legii 136/2020, etc.) Dar, niciunde în norme nu se prevede încuierea pacienților, ci… izolarea lor.



Protocoalele morții incendiului de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț e doar vârful aisbergului. Acum două săptămâni,  medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase al Spitalulului „Victor Babeș” din Timișoara, anunța că șase pacienți au murit pentru că nu au putut fi intubați din lipsa paturilor. După ce Klaus Iohannis a intervenit acuzând lipsa de comunicare și nu lipsa paturilor, dr. Musta a revenit precizând că oamenii au murit din cauza ceții. Pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara au supraviețuit doar  9 din 149 de pacienți intubați. Și situația nu e singulară. Rata de supraviețuire în România a pacienților intubați mecanic, care au coronavirus, e de sub 10%. „Revenind la cei şase pacienţi decedaţi, nu ştiu din ce motiv s-au decompensat atât de rapid, toţi în acelaşi interval orar. Era o zi cu ceaţă şi se ştie că ceaţa afectează afecţiunile pulmonare.” Se justifica dr. Musta, după intervenția președintelui. Care a fost cauza morții  celor 6, trecută în certificatul de deces? Ceața din spital? Neglijența? În mod cert  COVID-19. Pe certificatele de deces ale celor 140 de pacienți intubați, tot COVID-19, e motivul cauzei. La Spitalul „Marius Nasta” din Capitală, din 44 de pacienți internați pe ATI și intubați, doar doi au scăpat cu viață, restul au murit.

„Statistica din Europa și SUA arată în schimb o creștere,  față de începutul pandemiei, a supraviețurii celor intubați, între 50% și 70%…” (citat libertatea.ro) Intubarea este o procedură invazivă care, la noi, este extrem de periculoasă, din cauza infecțiilor nosocomiale din spitale. Toată tubulatura folosită pentru a efectua acest tip de manevre medicale este sterilizată în diverse substanțe bactericide. Viața pacientului depinde, exclusiv, de profesionalismul personalului medical. O bacterie, pătrunsă în sistemul respirator, poate provoca daune ireversibile, inclusiv decesul. De la incidentul  „COLECTIV” infecțiile nosocomiale par să fi dispărut brusc din spitale. Singura infecție de care se moare în spital e ….COVID. Așa să fie oare?

Și pruncii nenăscuți mor de COVID. Tot săptămâna trecută, la Craiova de astă dată, o gravidă (trimestrul 3 al sarcinii), în vârstă de 36 ani, a decedat. Femeia a avut parte de mai multe transferuri de la un spital la altul. Inițial, tânăra mamă a fost transferată de la Spitalul suport-COVID-19 din Băilești la spitalul Filantropia -Maternitate. Terapia Intensivă a spitalului Filantropia nu face parte din protocolul COVID, motiv pentru care a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În momentul în care a ajuns acolo, starea femeii era agravată, respira greu și avea temperatura ridicată. După ce i s-au preluat probe pentru COVID-19, gravida a fost plasată într-un salon izolator pentru aşteptarea rezultatului. Pe parcursul nopții, starea femeii s-a agravat și mai tare, iar în cursul dimineții, (13 nov. a.c.), în jurul orei 10.00, femeia a decedat în urma unui stop cardio-respirator. Medicii nu au putut salva nici măcar copilașul. Conform procedurilor, pe certificatul de deces va fi trecută cauză a decesului COVID-19.

Un caz similar cu cel prezentat anterior este cel al unei femei de 38 de ani, (în a șaptea lună de sarcină) care și-a pierdut viața în urma unor transferuri care nu i-au asigurat condiții pentru a supraviețui. Evenimentul a avut loc la finalul lunii iulie, atunci când gravida urma să fie transferată de la Arad la Timișoara. „…Pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean Arad, inițial în Secția de Chirurgie, pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme…. Atunci când pacienta a început să se decompenseze, a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător….”, a explicat managerul Spitalului Județean Timișoara, într-o postare pe Facebook, la momentul respectiv.

Procedura șterge urma Conform metodologiei stabilite prin  ORDINUL  M.S. Nr. 436/2020 din 13 martie 2020: „În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2), evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase…” 

 Însă mortul nu respiră, nu tușește, nu mușcă și am fost asigurați de aceleași autorități (Ministerul Sănătății), că masca protejează . De ce este de evitat autopsia? În lipsa autopsiei, orice potențială culpă medicală (fie a medicului, fie a sistemului) nu mai poate fi identificată. Mai mult de atât, prin declararea cauzei decesului ca fiind de COVID, se aplică protocolul prevăzut în sus numita normă,  pct.4, după care: „Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului….. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare…” Și astfel, ca o ironie sinistră și involuntară a autorităților , toată lumea se spală pe mâini.

Jr. Adrian M. Ionescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img