Polițiștii de investigaţii criminale din Bacău au depistat două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie săvârșită la data de 20 octombrie a.c., asupra unui tânăr de 15 ani, din comuna Letea- Veche. Cei doi tineri în cauză au fost reținuţi pentru 24 de ore şi, ulterior, arestaţi preventiv.
La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, au reţinut doi tineri, unul de 20 de ani şi altul de 26 de ani, bănuiţi de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce tânărul de 17 ani se deplasa pedestru pe o stradă din municipiul Bacău, a fost abordat de cei în cauză, care, sub pretextul de a fi ajutaţi să caute un obiect pierdut sub un pod, i-ar fi sustras, prin violenţă, 50 de euro pe care îi avea asupra sa.
Bănuiţii au fost conduşi la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat, au fost reținuţi de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.
Aceştia au fost prezentaţi instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.