Acum exact cinci ani, cele mai importante distincții ale Lions Club International, placheta și pinul aurit „Melvin Jones Fellow”, ajungeau pentru a șasea oară în Bacău. Erau pentru decanul de vârstă al Districtului 124 România al cunoscutului club internațional, Ioan Micu, „pentru dedicarea sa serviciilor umanitare de cel mai înalt grad ca membru Lions”. A primit distincțiile chiar când sărbătorea 85 de ani de viață. Astăzi, 2 noiembrie, Ioan Micu împlinește 90 de ani.
Prietenii, colegii și chiar membrii familiei sale i se adresează cu apelativul Tata Pac. I se trage, spune chiar el, de la modul în care răspundea totdeauna și oricărei chemări de a ajuta la ceva, de a pune umărul la rezolvarea unei probleme. Ceva în stilul „țac-pac”, adică rapid sau cât ai clipi. Oricând găseai la Tata Pac umărul de care să te sprijini. Apelativul i-a plăcut atât mult încât și numărul de înmatriculare al mașinii pe care o conduce conține literele PAC. Iar de 27 ani de când este și membru Lions activează sub deviza „We serve” (Noi servim) a acestei mișcări, care i se potrivește ca o mănușă.
Profesor de matematică, șef de instituții și întreprinderi
Moldovean prin origine (născut la Piatra Neamț), Ioan Micu a fost atras întâi de știința matematicii și a urmat cursurile Facultății de Matematică-Fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, dar a continuat și cu istoria și geografia, la Universitatea din Bacău. A ajuns, deci, profesor și pedagog, dar și la conducerea Secției de învățământ băcăuane, director al Bibliotecii Regiunii Bacău, vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și director la două foste întreprinderi băcăuane. Nu a ocolit nici activitățile obștești și a fost președinte al Clubului de handbal Știința, iar după pensionare, în 1992, a lucrat șapte ani și la societatea Deșteptarea.
A devenit, însă, și un filatelist împătimit, membru și apoi președinte al Asociației Filatelice „Grigore Pascu” din Bacău. A organizat, astfel, zeci de expoziții filatelice, inclusiv internaționale, și a făcut parte din numeroase organisme de conducere ale Federației Naționale de Filatelie. Iar drept recunoaștere a activității sale, în anul 1999 Federația filatelică și Poșta Română i-au dedicat un plic poștal cu ilustrația și timbrul fiscal cu imaginea sa, fiind astfel primul filatelist român în viață căruia i s-a atribuit această onoare.
Cavaler în slujba principiului „We Serve”
Mișcarea Lions în care a intrat din anul 1993, inițial în Lions Club Moldova Bacău, la constituirea căruia a pus umărul, iar din anul 2007 în Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, de la în ființarea acestuia tot într-o zi de noiembrie, îi este ca o a doua familie. Timp de 17 ani a fost trezorierul acestor organizații, dar s-a implicat și în organizarea tuturor acțiunilor cluburilor și chiar în unele dintre cele de la nivelul Districtului 124 România. Amprenta pe care o lasă în mișcarea Lions stă sub semnul cavalerismului pus în slujba cunoscutei devize „We Serve”.
„Tata Pac, spunea, acum cinci ani, cel de al doilea decan de vârstă al mișcării lioniste de la noi, economistul băcăuan Ioan Mocanu, și-a dedicat toată viața semenilor săi, iar de la el am învățat toți câte ceva. Cu el am început lionismul în Bacău,mișcare în care a reușit să modeleze caractere, fiind mereu printre noi.”
Lista acțiunilor la care a participat și a inițiativelor proprii în cele două cluburi Lions din Bacău este lungă. Amintim aici numai una dintre dorințele pentru care a militat mult în ultimii ani: înființarea și în județul nostru a unui club Lions al femeilor. „Acest club există acum și se numește Lions Club Artemis Bacău, spune președintele în exercițiu al Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, Adrian Băluță. Este cadoul pentru aniversarea sa, alături de toată recunoștința noastră și de considerația pe care i le datorăm. Toți membrii clubului nostru și cele 16 doamne din clubul Artemis, Irina Băluță (președinte), Iuliana-Cornelia Barbu (vicepreședinte 1), Elena-Geanina Ailenei (trezorier), Claudia Bălăiță (secretar), Crina Higiu, Elena Solomon, Iulia Jicu, Diana Godea, Luminița Eșanu, Dana-Ofelia Moraru, Tatiana-Crina Chirilă, Adriana Dumnicai, Agnes Dimitriu, Gianina-Marina Popovici, Elena-Mădălina Bîrsan și Daniela Buznea îi urăm lui Tata Pac un sincer și călduros «La mulți ani!», sănătate și numai bine”.
„Melvin Jones Fellow este cea mai înaltă distincție acordată membrilor Lions Clubs International. Eu nu știu dacă sunt cel mai bun, dar știu că mi-am făcut datoria în acest club. Acest frumos trofeu nu este doar meritul meu, ci al tuturor membrilor Lions Club Modova între care mi-am început activitatea și ai Lions Club Sf. Gheorghe între care continui să activez. Dacă ei nu m-ar fi sprijinit, nu puteam avea o activitate rodnică în interesul comunității. Distincția primită mă onoreazăși îmi frământă inima și sufletul. Iar atât timp cât voi mai putea, voi acționa ca membru activ al acestui club, fără rezerve.”
Prof. Ioan Micu, alias Tata Pac
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.