Întotdeauna am considerat politica o femeie ultraușoară, aflată la lucru pe drumul înțesat de tiriști. Acolo, dacă ai intrat, nu trebuie să mai ai scrupule. N-ai nici mamă, nici tată, frate, soră sau mai știu eu ce … afini. Ai pășit pe pământul moale al politicii, singura ta grijă e să rămâi la suprafață, altfel te înghite mlaștina.
Căci pe acolo circulă tot soiul de creaturi gata-gata să te bage sub nivel. E o foame de bani și de privilegii, de nici n-ai timp să-ți scoți ziarul cu șuncă și ceapă din diplomat. E care pe care. Iar, dacă vreun lup mai tânăr sau mai bătrân e pus cu botul pe labe, mintenaș își va lua jucăriile și își va face, singur, un partid. Pentru că, azi, nu mai e valabilă disciplina de partid. Eventual, mai vezi discliplină, așa cum e descrisă ea în dicționar, doar la mafia din sudul Italiei sau la clanurile interlope de pe la noi. Numai dacă ai ridicat privirea din pământ, când trece șeful, și te-au și halit locotenenții.
Pe când, în politica de la noi, unul care s-a săturat de lipit afișe și ar vrea și el ceva mai mult nu mai dă doi bani pe șef. Își ia calabalâcul și țuști!, în alt partid. Iar ăștia, colegii cei noi îl acceptă, chiar dacă proaspătul venit vine cu bube-n cap, râie sau … Covid.
Nici nu-și bat capul dacă a trădat sau nu. Pentru ei, întreaga clică din politichie, noțiunea de trădare este ca matca pentru stupi, sine qua non. De-aia sunt unele partide care-s formate, predilect, numai din trădători și delatori. În fine, în politica de pe la noi, fata îmbrăcată strident, cu fusta cât mai sus de fese și machiată cu acele paste colorate de proveniență cel puțin îndoielnică, nu e să te facă mai frumos la suflet, dacă asta ți-ai dorit sau ai visat, dar va avea resurse să-ți îngroașe conturile. Cu condiția să dai din coadă, când ți se cere. Păi, n-o faci tu, când știi că vei ajunge – odată și-odată – să te înfrupți din ciolan?!
