Teatrul Municipal „Bacovia” a terminat în această săptămână munca la cea de-a treia producție a stagiunii 2020 – 2021: „Tiadora”, de Maria Manolescu, un spectacol 18+, care are la bază textul declarat câștigător la ediția 2019 a Concursului de Dramaturgie Bacău Fest Monodrame. Este cea de-a doua monodramă pe care regizorul Sorin Militaru o lucrează cu actrița Eliza Noemi Judeu, după „Ich Bin Ofelia”, dupa Gertrud Fussenegger, spectacol dublu premiat la festivaluri internaționale de profil, și a patra sa colaborare cu teatrul băcăuan. Premiera „Tiadora” trebuia să aibă loc duminică, 1 noiembrie, însă, din cauza reglementărilor naționale care interzic temporar spectacolele cu public, în interiorul Teatrului, evenimentul va fi reprogramat. „Tiadora”, producție „născută” în pandemie, este un spectacol modern, hipnotic, psihedelic, un fel de jam session pentru durerea de a fi femeie într-o societate indiferentă, în care nepăsarea oamenilor de lângă noi poate ucide. Alături de actrița Eliza Noemi Judeu și regizorul Sorin Militaru, fac parte din echipa spectacolului actorii Vlad Nicolici și Giuseppe Torboli, autorii construcțiilor sonore live, scenograful Horațiu Mihaiu, regizorul de filme de animație Bogdan Mihăilescu și Ovidiu Ungureanu, care semnează video conceptul producției. În interviul care urmează, regizorul Sorin Militaru ne dezvăluie mai multe informații despre noul său spectacol băcăuan și ne mărturisește crezul lui despre teatrul de azi, forțat să treacă testul pandemiei.
„Eliza e nebună după teatru”
– Laura Huiban: „Tiadora” este a doua monodramă pe care o lucrați cu actrița Eliza Noemi Judeu, după „Ich bin Ofelia”, care a primit două premii pentru interpretare. Care credeți că sunt atuurile sale, ca artist, pentru reușita în acest gen de spectacol, pentru care nu toți actorii au apetență?
– Regizorul Sorin Militaru: Să mă gândesc, m-ați luat prin surprindere cu întrebarea asta. E greu să faci monodramă, pentru că ești singur pe scenă, și e greu să stai singur, o oră, în fața unor oameni și să le spui o poveste, fără ca acei oameni să se plictisească. Eliza are puterea asta. Este senzorială și e nebună după teatru. Cred că teatrul e viața ei. Eu cu asemenea oameni, care sunt „apucați” să facă teatru, lucrez foarte bine, pentru că și eu sunt la fel. Și noi nu avem nevoie de multe cuvinte ca să ne-nțelegem unul cu altul. Cu Eliza mă înțeleg foarte bine, pentru că efectiv noi gândim la fel în mare măsură. Uneori, chiar n-avem nevoie de cuvinte ca să ne-nțelegem pe scenă. Eliza nu are nevoie de explicații lungi ca să-nțeleagă. Noi discutăm unul cu altul și din priviri uneori. În general, cu actorii care iubesc teatrul și care vor să facă teatru și care au mult de oferit e foarte ușor de lucrat. Chiar dacă lucrezi mult, e foarte ușor.
– Cum ați perceput ca regizor textul Mariei Manolescu? Ați intervenit asupra lui pentru spectacolul dumneavoastră „Tiadora”?
– Este un text pretențios, care nu se pretează la un spectacol simplu, un text plin de sensuri și plin de profunzime umană, nu este un text care să-ți ofere din start, la prima lectură, întreaga problematică a poveștii. Am lucrat foarte mult pe text, cu Eliza, am tăiat, am adăugat, am șters, am repus la locul lor niște momente, după cum le-am simțit noi. E un text foarte sensibil, care, din punctul meu de vedere, vorbește despre eliberarea sufletului, când omul se salvează practic de la viață prin sinucidere. O să vedeți, e un text profund și greu de montat, tocmai din cauza acestei profunzimi, pe care-o are, trebuie să descoperi sămânța și esența.
– Ați accentuat în spectacolul dumneavoastră tema violenței domestice împotriva femeii, pe care o abordează și o sugerează textul Mariei Manolescu?
– Nu, nu am făcut din „Tiadora” un spectacol social, e un text care depășește nivelul de teză, și de realitate brutală. Este, așa cum spuneam, un spectacol despre suflet, despre eliberare, despre momentul în care corpul devine mult prea dureros și sufletul își găsește drumul său. E un spectacol frumos, interesant și neașteptat. Formula în care lucrăm, cu Eliza și cu cei doi actori, care fac și muzica pentru „Tiadora”, Vlad Nicolici și Giuseppe Torboli, ne oferă o cheie total neașteptată a spectacolului.
„E un spectacol psihedelic”
– La repetiții, vorbind despre spectacol, ați folosit termenul „psihedelic”…
– Da, e cumva psihedelic, nu este un spectacol realist, nu este o poveste realistă, mai ales în momentul în care cineva își povestește, în direct, publicului propria moarte. E o detașare a personajului față de viață. În acele secunde în care are loc căderea, își vede întreaga viață trecând prin fața ochilor, într-o logică absolut personală, care nu are nimic în comun cu realitatea. Da, eu așa cred, că e un spectacol psihedelic, și datorită muzicii, și datorită Elizei, și datorită textului, toate lucrurile acestea împreună ne-au dus pe un astfel de drum. Sperăm să fie un drum bun, n-avem nicio siguranță, dar n-avem nici îndoieli foarte multe că va fi bine.
– Ați participat în luna septembrie la colocviul ”Teme și dileme în monodrama românească”, organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia”, în care v-ați expus opinia critică despre textele înscrise în Concursul de Dramaturgie ”Bacău Fest Monodrame”. Care ar fi, în esență, sfatul dumneavoastră, ca regizor, pentru dramaturgii care scriu monodramă?
– Păi, în primul rând, trebuie să nu fie literatură, trebuie să fie un text dramatic, trebuie să aibă o poveste și trebuie să fie coerent și să fie sincer. Eu nu am un sfat pentru autorii de monodrame, în general, dar pentru autorii dramatici sfatul este să scrie din interiorul lor, să nu scrie doar ca să scrie, ci să aibă ceva de spus.
„Nu se poate face teatru fără public”
– V-a făcut această perioadă de pandemie să vedeți și să gândiți teatrul într-un mod diferit?
– Nu, eu nu văd teatrul decât într-un singur mod, acela care era înainte de pandemie și care o să fie după pandemie. Tot ce se întâmplă în perioada asta nu este decât o schizofrenie colectivă, în care încercăm să ne dăm seama dacă suntem sau nu suntem destul de deștepți ca să facem teatru în noile condiții. Însă noile condiții nu înseamnă nimic, teatrul are o formă de mii de ani, și va mai avea aceeași formă încă multe mii de ani, teatrul nu se poate face în lipsa publicului și nu poți face teatru în fața unei camere de luat vederi, închis în apartamentul tău. Spectacolul fără public nu există. Nu se poate face teatru fără public. Teatrul este o artă care se adresează direct publicului iar dacă relația actor – public nu există, ăla nu e teatru, pentru asta se fac filme. Putem face filme, și e suficient. Teatrul filmat, teatrul făcut la microfon, teatrul jucat în fața camerei de la calculator, toate astea sunt niște inepții artistice care fac rău branșei noastre. Deci, nu văd teatrul decât într-un singur mod, restul sunt niște exerciții de a pierde timpul în mod util.
– Cum ați lucrat cu scenograful Horațiu Mihaiu și cu Bogdan Mihăilescu, creatorul filmului de animație din spectacol? Ce ați dorit de la ei pentru această producție?
– Cu Horațiu am lucrat multe spectacole, ne știm de foarte mulți ani, noi suntem deja ca un fel de echipă, ne înțelegem, gândim într-un mod comun. Este prima oară, însă, când folosesc într-un spectacol al meu animație video, pentru că o cere cumva textul, e un punct fix în textul Mariei Manolescu. Sperăm să funcționeze tehnic, pentru că tehnica este cea care ne dă acum bătăi de cap. Deși unii cer teatru modern, făcut în perioada pandemiei, cu mijloace electronice, teatrele nu au necesarul de a lucra astfel.
„Sunt foarte atașat și foarte apropiat de Teatrul din Bacău”
– Sunteți un prieten al Teatrului Municipal ”Bacovia”, am putea spune, aveți deja trei spectacole montate aici, în afară de ”Tiadora”, ”Ich bin Ofelia”, ”Cu sufletul nu-i de glumit” și ”Viața e în direct doar aici”. Cum lucrați cu echipa tehnică și cu echipa artistică a Teatrului? Cum vă simți în Bacău?
– Eu sunt foarte atașat și foarte apropiat de Teatrul din Bacău, și pentru că Eliza Noemi Judeu este printre puținii directori de teatru care gândesc la acest mod, efectiv teatral, nu într-un mod neapărat administrativ. Sper din toată inima ca într-un termen cât mai scurt cu putință Teatrul să se schimbe, să fie renovat, să fie reconstruit, pentru că e păcat ca un oraș ca Bacăul, care-a fost într-o perioadă unul dintre orașele de vârf ale României, să aibă o clădire a Teatrului atât de părăginită. În rest, trupa este o trupă care are mari posibilități, actorii trebuie doar să lucreze, și se vor defini ca personalități artistice fiecare în parte. Au și ei nevoie de schimbări în jurul lor, apropo de teatru, de construcție, de oraș, de tot ce-i înconjoară. Actorul nu poate trăi de unul singur în societate. Actorul este un animal social, care lucrează pentru oameni, pentru public. Nu poți fi actor de teatru stând singur și încercând să faci ceva fără să ai un răspuns direct din partea publicului. Cred că atunci când acest teatru va fi renovat, sper eu cât mai curând, el va înflori, va deveni un teatru absolut important. Nu e numai o speranță, e o certitudine.
Interviu realizat de Laura Huiban
„Tiadora” de Maria Manolescu
Distribuția:
Eliza Noemi Judeu
Vlad Nicolici & Giuseppe Torboli – Construcții sonore live
Regia artistică: Sorin Militaru
Scenografia: Horațiu Mihaiu
Film animație: Bogdan Mihăilescu
Video concept: Ovidiu Ungureanu
Outfit Eliza Noemi Judeu by Corina Goranda
Regia tehnică: Nicu Pașcu
Sonorizare: Cristi Jugaru
Lumini: Daniel Bibire
Video proiecție: Liviu Maftei
Șef producție: Bogdan Vîrgolici
Sponsor: Hostel Holland
Manager Teatrul Municipal „Bacovia”: Eliza Noemi Judeu
Teatrul Municipal „Bacovia” este o instituție finanțată de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Bacău
