15 noiembrie 2024

Comisia Europeană a aprobat finanțarea Centurii Bacăului

Comisia Europeană a aprobat luni proiectul major de infrastructură rutieră „Varianta de ocolire Bacău”, cu o valoare totală de 968,781 milioane de lei, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul a fost transmis de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor împreună cu CNAIR, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, la data de 22 noiembrie 2019.



„La 22 noiembrie 2019, România a prezentat Comisiei o cerere pentru un proiect major care prevede o contribuţie din partea Fondului de coeziune pentru „Construcţia variantei de ocolire Bacău”, selectat de către autoritatea de management pentru axa prioritară 1, „Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T si a metroului” din cadrul programului operaţional „Infrastructura Mare”. România a furnizat Comisiei toate informaţiile necesare, inclusiv cele referitoare la aspectele de mediu. Obiectul proiectului Varianta de ocolire Bacău este reprezentat de acordarea finanţării nerambursabile către CNAIR, în vederea realizării a 30,842 km de drum nou, din care 16,269 km de autostrada, 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier şi 7 intersecţii. La finalizarea implementării, varianta de ocolire Bacău va conduce la realizarea unor economii semnificative de timp, prin reducerea timpului de călătorie pentru automobile şi pentru autovehiculele grele”, precizează Bode.

Valoarea totală a proiectului este de 968,781 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este 811,102 milioane de lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 689,437 milioane de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 121,665 milioane de lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului).

„Este încă o dovada a faptului ca Moldova nu e uitată. Astfel, prima porţiune de autostradă pentru zona Moldovei, şi anume Varianta de ocolire a Bacăului, beneficiază începând de astăzi de finanţare europeană. Şi asta în condiţiile în care, anul trecut, vechea guvernare PSD a trimis CE documentaţii incomplete, fără planuri de management de mediu, pentru mai multe obiective de infrastructură. De data aceasta, reprezentanţii europeni au găsit parteneri de dialog şi iată că munca de echipă şi seriozitatea cu care sunt transmise datele şi informaţiile solicitate de către Comisie dau roade”, a mai arătat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014