23 noiembrie 2024

Duminica a XXIII a d. Rusalii

În Evanghelia Duminicii acesteia îl întâlnim pe Mântuitorul trecând din Galileea, cu luntrea, în ţinutul Gherghesenilor spre cetatea Gadara. Aici de mult timp îşi ducea veacul „un demonizat care sălăşluia prin morminte”, umblând gol şi înfricoşând oamenii (Luca 8,26). A ieşit în întâmpinarea Domnului şi cu teamă a cerut să îngăduie ca demonii să intre într-o turmă de porci din apropiere. Şi au ieşit demonii din el, au intrat în turma porcilor iar aceștia s-au aruncat în mare. Uimire şi spaimă i-a cuprins pe locuitorii cetăţii încât atunci când Domnul s-a apropiat de ea, oamenii L-au întâmpinat şi L-au rugat să plece de la ei.

Singur cel vindecat Îl ruga să rămână cu dânsul, dar Domnul i-a zis: „întoarce-te în cetate şi spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu!”(Luca 8,38-39). Putem să ne întrebăm cum stăpâneşte diavolul pe om, iar răspunsul ni-l dau Sfinţii Părinţi: „diavolul stăpâneşte pe om prin răutăţile pe care i le aduce în suflet, începuturile sunt întotdeauna mici, neînsemnate, de multe ori nici nu le băgăm în seamă; în parabola cu semănătorul se spune că cei de lângă cale sunt aceia care primesc cuvântul, dar vine diavolul şi ia cuvântul din sufletul lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască.



Aceasta este o lucrare a vrăjmaşului, ca să ne facă să pierdem cuvântul cel bun, cel sfânt, prin lucrarea sa”. Motivele pentru care unii oameni cad victime posesiunii demonice rămân ascunse celor mulți. Totuși nimic nu este întâmplător, diavolul neavând putere și voie să acapareze un suflet uman, decât dacă omul încalcă anumite legi divine.

Cu alte cuvinte, în mare măsură, posesiunile au loc prin intermediul păcatelor săvârșite de victime. Sfântul Marcu Ascetul spune că „dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintre căpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină de alte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slavă (de cinste, de putere).

Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care le face omul”. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămureşte şi mai frumos când zice: „Omul creşte în ce porneşte“. Dacă faci lucruri rele, faci şi mai uşor lucruri rele, şi dacă faci lucruri bune, faci şi mai uşor lucruri bune. De aceea ne este cunoscut şi cuvântul pe care-l spun părinţii, că tot ce se naşte începe de la ceva mic şi pe măsură ce-i hrănit creşte, deci şi binele şi răul încep de la ceva, de la un fapt pe care noi îl socotim neînsemnat.

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014