A venit weekendul și eram obișnuiți să avem o agendă, să ne pregătim să facem, să dregem. Ei bine, nu mai facem. Criza de Covid a pus lacătul cam peste tot. Dacă eram obișnuiți să avem ce vedea la teatru, la cinema sau să savurăm diferite spectacole de divertisment, mai mari sau mai mici, acum nu mai avem nimic. Doar câteva lucruri, pe ici, pe colo, și alea online. E trist, dar asta e.
Actorii de la „Bacovia” ar fi trebuit să joace în acest sfârșit de săptămână premiera „Iar te sinucizi, iubito?!” Din păcate, din cauza ratei de infecție prea mari din Bacău, spectacolul nu va mai avea loc. Distribuit în această producție, actorul Florin Zăncescu a comentat pe facebook: „în 40 de ani de carieră este pentru prima dată când joc o premieră cu sala goală, dar cu filmare drept mărturie, în plină pandemie! Toată echipa a muncit o lună și jumătate. Era singura soluție să nu țicnim! Scăpăm de Covid dar ajungem la psihiatrie, nu mau durează mult!”.
Sperăm că, măcar dacă se filmează, poate vom vedea ceva online. Pentru că totul de acum va fi online. Am mai văzut muncă online, școală online, artă online, dragoste online…și urmează mâncare online. Acum, că le-am rezolvat pe toate, trecem în revistă, totuși, două evenimente. Evident online. Vineri, 16 octombrie, Filarmonica „Mihail Jora”, prezintă online cu facebook live de la ora 18.30 „Povestea soldatului”, de Igor Stravinski. Dirijor, Valentin Doni; povestitor, Gheorge Geo Popa. Soliști:Radu Teodor, vioară; Stelian Dima Resmeriță, contrabas; Marius Palade, clarinet; Mihai Badiu, fagot; Iulian Suru, trompetă; Claudiu Chirilă, trombon și Sorin Sofian, percuție.
18 octombrie-Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane
În perioada 12 – 18 octombrie 2020, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) derulează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, Centrul de Informare „Europe Direct”, Bacău si Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Bacău vor organiza, în format online, dezbateri la care vor participa studenți, cadre didactice și reprezentanți ai echipei interinstituționale de prevenire și combatere a traficului de persoane din județul Bacău.
Este vorba despre coordonatoarea Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, Bacău, subcomisar de poliție Alina-Manuela Rusu și inspectorii de specialitate Daniela Aniței și Liviu Nistor de la aceeași instituție. Prin această campanie se dorește nu numai informarea, ci şi conștientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.