Copii și tineri cu vârste între 14-23 de ani, privați de libertate, în Centrul Educativ din Târgu Ocna, sunt instruiți pentru a crea măști de protecție pentru ei și comunitatea locală. Activitatea este organizată la inițiativa Fundației „Terre des hommes” care a deschis la Târgu Ocna un FabLab, denumit „Salt spre Viitor”, la care vor fi angrenați și elevi de la un liceu din localitate.
Astfel, au fost puse la dispoziție echipamente tehnologice moderne – imprimante și scannere 3 D, echipamente din zona mecanicii auto, mașini de brodat digitale sau cutter plotter, precum și materiale, în valoare totală de 55.000 de dolari. La acestea, vor avea acces 100 de tineri de la Centrul Educativ din Târgu Ocna, dar și elevi de la Liceul Tehnologic și de la Școala de Pregătire a Agenților.
„Scopul este ca, o mare parte dintre acești tineri, să învețe să le folosească și să găsească, ulterior, slujbe în domeniile aferente (auto, industria medicală sau cea alimentară). Ei vor proiecta și vor produce obiecte, vor dezvolta abilități de bază – să lucreze în echipă și să ducă la bun sfârșit proiecte – care le vor fi de mare utilitate pe piața muncii. În special, tinerii din Centrul Educațional, care au între 14-23 de ani, au nevoie de acest avantaj în reintegrarea după eliberare”, spune Marian Dămoc, managerul de proiect de la Fundația „Terre des hommes”.
Interesant de menționat că FabLab „Salt spre Viitor” este și o aluzie la sarea care a făcut faimos orașul Târgu Ocna și care a oferit, timp de secole, slujbe localnicilor. De data aceasta, tinerii din diferite categorii primesc șansa de a face un „salt spre viitor”.
O motivație și pentru tinerii defavorizați
Inițial, FabLab-ul a fost creat în cadrul unui proiect mai amplu, de reabilitare și reintegrare a minorilor aflați în centre educative sau de detenție. Ulterior, conceptul a fost extins și spre elevii de la Liceul Tehnologic din localitate și cei de la Școala de Pregătire a Agenților.
Acest tip de educație (FabLab) a fost ales ca urmare a faptului că tinerii din zonă, care fie sunt defavorizați, fie sunt privați de libertate, de multe ori, nu acces la niciun fel de tehnologie, fiind rupți de realitatea profesională. În plus, este un mod de învățare intuitiv și atractiv care îi poate atrage mai mult decât alte preocupări, dându-le, astfel, o șansă la un viitor.
„85% dintre elevii noștri provin provin din zone limitrofe, de la țară, iar situațiile lor familiale sunt dificile – familii dezorganizate, părinți plecați etc. Prin această pregătire profesională, le oferim o motivație foarte importantă să învețe, vor putea chiar să-și ia ei însuși o mașină de cusut, de exemplu, cu bursa și ceva bani în plus”, explică Gabriela Oprea, directoarea Liceului Tehnologic Târgu Ocna.
Pentru a preveni răspândirea Covid-19, grupele de elevi din cele trei categorii se vor organiza separat pentru cursuri, astfel încât, în sală, să nu aibă acces mai mult de 10 persoane simultan. Proiectul „Fundația Terre des hommes” va fi finalizat în decembrie 2020, dar FabLab-ul este gândit să funcționeze timp de 5 ani, în cadrul Liceului Tehnologic din Târgu Ocna.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.