Astăzi, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CSJU) Bacău se va discuta din nou schimbarea scenariilor în unitățile de învățământ, fie urmare a înregistrării unor cazuri pozitiv coronavirus în rândul cadrelor didactice, fie urmare a creșterii incidenței cazurilor la mia de locuitori. Cert este că, întrucât două profesoare au fost confirmate pozitiv COVID-19 și au predat la mai multe clase, la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău toate clasele de gimnaziu (V-VIII) și liceu (IX-XII) vor trece în scenariul roșu, adică în învățământ online. Se rămâne în scenariu galben doar pe învățământul primar.
De asemenea, în județ vor trece pe scenariul roșu (învățământ doar online) toate școlile din Letea Veche, Hemeiuș și Săucești (pe lângă cele Itești care deja sunt în scenariu roșu) urmare a creșterii ratei incidenței (peste 3 la mia de locuitori), iar din scenariu verde în galben toate școlile din Bârsănești, Bogdănești, Cașin, Filipești, Mărgineni, Oncești, Plopana, Racova, Sarata, Slănic Moldova, Tg. Ocna și Traian.
În Bacău, se vor mai suspenda cursurile (prin confirmare de cazuri COVID la cadrele didactice) la două clase de la Școala „G. Bacovia” cu 56 de elevi, la Grădinița Agricola – o grupă cu 27 de copii, la Școala „C. Platon” – o clasă cu 23 de elevi, la Școala 10 – o clasă cu 29 de elevi, la Liceul „D. Mangeron” – o clasă cu 17 de elevi, la Colegiul Economic – o clasă cu 24 de elevi, iar în județ la Liceul Catolic Onești – o clasă cu 20 de elevi, la Secuieni – o grupă de grădiniță cu 13 copii și la Școala din Racova – 4 clase de gimnaziu cu 105 elevi.
UPDATE:
Și Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” a hotărât astăzi, la ora 12.00, în consiliul de administrație, să treacă pentru două săptămâni în scenariul roșu (de pe 7 până pe 20 octombrie) urmare a înregistrării în unitate a trei cazuri pozitiv coronavirus (două cadre didactice și un elev). Decizia a fost înaintată deja la Inspectoratul Școlar și se așteaptă ce se stabilește și de către Direcția de Sănătate Publică. La „Vrănceanu” învață peste 950 de elevi, de gimnaziu și liceu. UPDATE: CSJU Bacău a acceptat decizia de a se trece în scenariul roșu!
Așadar, urmare a ratei cumulate a incidenței cazurilor COVID-19 (până 1 la mia de locuitori, între 1 și 3 la mia de locuitori sau peste 3 la mia de locuitori) sau a faptului că nu pot fi asigurate în totalitate măsuri de protecție, pe scenarii, din cele 497 de unități de învățământ cu personalitate juridică din întreg județul, 268 sunt în scenariul verde (învățământ față în față, cu respectarea tuturor normelor de protecție), 210 în cel galben (parțial online, parțial față în față, cu prioritate pentru învățământul preșcolar, primar și elevii din anii terminali) și 19 în scenariul roșu (închise total, cu învățământ exclusiv online).