(S)PORTretul săptămânii: Eugen Lupeș, tenis pe pâine

Muncește zi lumină. Nu-i nicio exagerare. În plin sezon, pe antrenorul Eugen Lupeș îl poți găsi de dimineața până seara pe terenurile de tenis ale bazei SCM Bacău. Și de cele mai multe ori, Eugen rămâne pe teren și după ce lumina de zi se duce la culcare, fiind înlocuită de cea oferită de instația de nocturnă a bazei. „Tenisul e viața mea. Îl iubesc și încerc să-i dau tot ce am mai bun”, mărturisește tehnicianul în vârstă de 44 de ani prin mâna căruia au trecut generații întregi de jucători care au performat în sportul alb. „Din păcate, astăzi se sar foarte ușor etapele. Spre deosebire de trecut când munca, pasiunea și răbdarea erau pe primul plan ca factori generatori de performanță alături de talent, bineînțeles, acum se vrea totul dintr-o dată. Și, dacă se poate, fără sacrificii. Și evident că nu se poate”, mărturisește sosia lui Novak Djokovic, care adaugă: „Vin părinți cu copilul de mână și, după doar două antrenamente te întreabă: <Ce credeți, va ajunge departe?>. O astfel de reacție te lasă fără cuvinte. Cum vei putea lucra cu acel copil dacă părinții îți cer rezultate înainte ca puștiul lor să fi învățat cum se ține ca lumea o rachetă în mâini?. Va trebui să-i antrenezi, cu ghilimelele de rigoare, și pe părinți, nu doar pe puști. În plus, copiii de azi nu mai sunt predispuși sacrificiilor așa cum era cazul cu generațiile anterioare. Nu văd cum ar mai putea sta în picioare un cantonament cu toate rigorile sale de acum 15, 20, 25 sau 30 de ani. S-a pierdut și se pierde mult și nu doar în plan strict sportiv. Mă gândesc cum ar reacționa în zilele noastre un puști trimis în vacanță timp de o săptămână la țară, la bunici, fără tabletă și telefon. Ar spune, probabil, că e pedepsit”. Chiar și în aceste condiții, tenisul băcăuan continuă să aibă resurse în opinia lui Eugen Lupeș: „E din ce în ce mai greu, dar potential există. Talentul nu ți-l ia nimeni. Totul este cum știi să-l folosești”. O spune un om dedicat, care mănâncă tenis pe pâine. Și, de multe ori, chiar și fără pâine.

Data și locul nașterii, 12 aprilie 1976, Bacău.

Stare civilă: Necăsătorit.

Principala realizare profesională: „Rezultatele obținute la Campionatele Naționale cu sportivi precum Dragoș Ignat, Bogdan Bortă, Ramona Husaru, Bogdan Tronciu, Matei Avram, Petru Berdilă sau Alina Munteanu. Sacrificiile, talentul și ambiția, dincolo de numeroasele ore de antrenament au făcut ca acești sportivi să performeze”.

Principalul regret profesional: „Faptul că performerii de care aminteam mai înainte nu au persistat și nu au pătruns acolo unde ar fi trebuit să o facă în clasamentele mondiale. Majoritatea s-au oprit la stagiul de colegiu, alegând ca realizarea lor profesională să aibă loc în afara terenului de tenis. O alegere care s-a dovedit corectă în timp, dar care continuă să-mi producă o umbră de regret pentru că ei toți puteau ajunge mult mai sus. Mă gândesc, de pildă, la Dragoș Ignat, care a ajuns pe locurile 700-800 ATP, dar care avea toate șansele să apară mult mai în față. Drept dovadă stă că unul din învinșii săi, Mate Pavic este astăzi, în 2020, proaspăt câștigător de US Open la dublu”.

Sportivul preferat: „Toți cei cu care am lucrat au un loc aparte în inima mea. Ca să răspund punctual la întrebare, sigur voi alege tot tenisul și, din țară, mă voi opri la Alex Luncanu, iar din străinătate, pentru că tot se spune că semăn fizic cu el, pe Novak Djokovic”.

Hobby: „Sportul, în general. Îmi plac toate sporturile.”.

Mâncarea preferată: „Cele tradiționale românești. Când plec în străinătate aleg deseori să gust feluri de mâncare specifice locurilor respective. O fac din curiozitate. Aș mai adăuga că nu sunt mofturos și că mănânc orice. Cu o condiție: să fie bine gătit”.

Muzica preferată: „Toate genurile de muzică. Le ascult în funcție de starea de moment și de genul de petrecere la care particip”.

Actori favoriți: „Patrick Swayze a fost preferatul meu”.

Nu poate trăi fără…: „Bineînțeles că fără tenis”.

Vacanța perfectă: „Agreez destinațiile calde, undeva prin insulele Greciei, cu persoana potrivită sau cu un grup cu care să împărtășești aceleași pasiuni”.

Oraș de suflet: „Orașul natal, Bacăul. Și, fără a nominaliza un oraș anume, aș spune că, jucând în Germania, am ajuns să apreciez foarte mult seriozitatea oamenilor de acolo”.

Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Că tot vorbeam de insulele grecești, nu? Ai, ai, ai, grea alegere. Să spunem că aș lua o undiță, o trusă cu diferite unelte pentru a putea supraviețui și…racheta de tenis” .

Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Sănătate în primul rând. Apoi, mi-aș dori să-mi rămână tot timpul nealterată plăcerea de a juca tenis. A trei dorință e să am tot timpul alături persoane Ok”.

Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Din lumea tenisului, cu Djokovic. Dar îmi place să stau în permanență, pe cât îmi permit timpul și situația, evident, cu persoane de la care poți învăța ceva. În acest caz sunt ca un burete”.

O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Sunt o persoană echilibrată, care nu-i adeptul nebuniilor. Însă dacă aș face vreuna, aș face în așa fel încât să nu deranjez pe nimeni ”.

Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că trebuie să trăim mult mai simplu și echilibrat, că trebuie să ne mulțumim cu lucrurile pe care în alte circumstanțe le considerăm mărunte”.

Ascultă sau spune bancuri? „Îmi place să ascult bancuri bune”. Să căutăm atunci unul bun pentru Nole al nostru. Un cronicar de tenis se decide, în sfârșit, să practice și el sportul despre care scrie. După o săptămână se întâlnește cu un tenismen pe care-l tot critica, iar acesta îl întreabă cum se descurcă cu antrenamentele. „Gândesc fantastic mișcările pe teren. Sunt un fenomen din punctul ăsta de vedere. Anii petrecuți urmărind și scriind despre tenis m-au ajutat teribil.”, spune ziaristul. „Serios?”, întreabă tenismenul. „Da, bineînțeles! Uite, când mingea trece fileul și se apropie de mine, creierul îmi spune imediat ce am de făcut: «Treci în unghi» ,«Pune o scurtă», «Bagă un lung de linie» «Smash», «Urcă la fileu»”, explică jurnalistul. „Fantastic! Și mai departe?”. „Ei bine, după ce creierul meu dă comanda, trupul meu spune: «Pe bune, mă iei la mișto? Chiar crezi că pot face toate astea?».

Cum se vede la 70 de ani: „Să pot încă juca tenis și să-i mai pot ajuta pe cei din jurul meu”.