28 noiembrie 2024

Jack a trecut pe aici

Nu văzusem mulți turiști străini în Bacău nici înainte de Coronavirus. Cu atât mai puțin mă așteptam să dau peste unul acum, în plină pandemie. Și încă peste unul venit tocmai din America! Pe Jack l-am găsit rătăcind pe sub podul de la Narcisa; căuta drumul spre Insulă. Avea la vreo 80 de ani, părul si barba neîngrijite și o șapcă de baseball înfundată peste ochelarii de soare. L-am întrebat ce l-a adus în Bacău.

A zâmbit șmecher: „Golurile lui Cursaru văzute acum 20 de ani pe CNN”. L-am chestionat apoi despre oraș. A dat din umeri: „Not bad. Se poate mânca o șaorma cinstită aici”. L-a impresionat ceva? Șapca s-a dat pe spate: „Safari-ul citadin din zona de vest a parcului mare: amazing! N-am crezut că mai scap viu din smârcurile și hățișurile de acolo! Iar câinii locului sunt niște bestii”. Mi-a zis că ar dori să vadă și stadionul. I-am spus că acum este închis. A ridicat degetul mare: „Înseamnă că l-ați transformat în muzeu după golurile lui Cursy. Nice job, man, cred că scoateți o gramădă de bani”.



Nu i-am explicat cum stă treaba cu adevărat, dar m-am oferit să-l duc la Casa Memorială George Bacovia. M-a refuzat politicos, replicându-mi că singurii George pe care-i cunoaște sunt Washington, Clooney și Becali: „Numai că primul e mort, al doilea e un fuckin’ bastard, iar al treilea, din câte am înțeles, locuiește prin părțile capitalei, la Budapest”. Mi-era simpatic Jack. Așa că l-am scos la un Jack; un Jack Daniels. Am achitat eu nota, dar a ținut morțiș să-și plătească partea. Când a dus mâna la buzunar, a observat că-i dispăruse portofelul. N-a acceptat să chemăm poliția: „The cops sunt peste tot la fel, bro. Și nu-s născut ieri, ci hăăt în ’37, așa că majoritatea banilor îi țin pitiți în rucsac. Cristal?”.

După care, tot ce m-a mai rugat a fost să-l însoțesc până la Autogară, să ia RATA către „Gheorghe Gheorghiu-Dej, orașul Nadiei”. La despărțire, după ce ne-am băgat picioarele-n ea de distanțare și ne-am strâns mâinile sănătos, mi-a dat cartea sa de vizită. Și uite-așa am aflat că pe Jack al meu îl mai cheamă și Nicholson.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014