28 noiembrie 2024

Am uitat să zidim…

Cu patru ani în urmă, tot în preajma alegerilor locale, remarcam, la această rubrică, lipsa verbului „a face” din dezbaterile electorale, din vocabularul candidaţilor la dregătoriile scoase la aprecierea celor cu drept de vot. Nu se prinde, nu are loc în propoziţiile şi frazele scrise sau rostite de cei care doresc şi vor să ne fericească în următorii 4 – 8 – 12 ani.

Verbul în cauză arde, frige pe buzele lor, cum necunoscute rămân şi alte verbe care arată, desemnează acţiunea, cum sunt a construi, a zidi, a ridica, edifica, amenaja, moderniza, înfrumuseţa, nu, la ordinea zilei, de dimineaţa şi până seara, nu citim, nu auzim decât verbe şi expresii injurioase, defăimătoare, denigratoare la adresa contracandidaţilor, pe primul loc se află celebra „ba, pe-a mă-tii!”



A devenit aproape familiar, nici nu mai reacţionezi, asta e, atâta ştie, atâta poate, e de-al nostru, băiat bun…Este grăbit, aleargă, se zbate, ţine discursuri, iese la televizor, combate, aruncă cu noroi şi pleacă, nu mai are timpul necesar să se oprească, să stea de vorbă cu oamenii şi să le spună ce vrea el să zidească, să construiască, să ridice pentru ei şi pentru cei care vin după ei, să-i întrebe ce-şi mai doresc, ce le lipseşte…

Şi, din păcate, o parte importantă din alegători au intrat în jocul lor, vinovaţi, zice individul, de toate relele pământului sunt liberalii, pesediştii, conservatorii, useriştii, pemepiştii şi tot neamul lor, n-ar mai fi pomeniţi, care au condus comuna, oraşul, municipiul. Dar, dacă vine el pe scaun, atunci să vezi belşug, bunăstare, fericire şi tot nici nu au pomenit oamenii de prin acele locuri.

Au trecut patru ani şi multe nu am învăţat, încă nu ştim să alegem dintre cei care ştiu ce înseamnă, ce presupune a face, a zidi, a construi şi cei cu gură multă, fanfaroni, lăudăroşi, pizmaşi, certăreţi, cu inimă şi suflet uscate. Mai sunt puţine ore până se vor deschide urnele, mai e timp suficient pentru a desparte grâul de neghină. Este vorba de soarta satului, a oamenilor, copiilor, buncilor noştri. Să votăm cu cei care ştiu şi pot să zidească.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014