24 decembrie 2024

Echipamente medicale și nemedicale de 8,9 milioane de lei pentru Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Bacău

Echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Bacău, împreună cu reprezentantul firmei care a câștigat licitația și președintele Consiliului Județean Sorin Brașoveanu au semnat azi, 15 septembrie, un nou contract de finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului intitulat „Dotarea infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii”, în valoare totală de peste 8,9 milioane de lei.

„Sunt echipamente care vor intra în dotarea mai multor specialități medicale din spital. Trăind într-un secol în care tehnologia avansează cel mai repede, un diagnostic de calitate, trebuie să aibă la bază și o aparatură de calitate. Or, aceste achiziții tocmai asta fac, completează aparatura medicală necesară în spital pentru stabilirea unui diagnostic cât mai precis.”



Adrian Popa,  managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău

În total sunt 1.574 de echipamente medicale și nemedicale, cele mai importante fiind cele ce constau în aparatură pentru secțiile Radiologie, Urologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Cardiologie, Medicină Internă, ORL, Endocrinologie, Reumatologie, Neurologie și explorări funcționale. Concret, spitalul județean va beneficia de:

  • un tomograf nou, cu minimum 16 slice-uri, care va ajuta inclusiv în stabilirea afecțiunilor pulmonare asociate noului coronavirus;
  • un mamograf digital nou;
  • un aparat RX monobloc cu două posturi;
  • o unitate de videoendoscopie cu gastroscop și colonoscop;
  • ecograf cu modul Doppler Gastroenterologie;
  • fibroscan, ce va fi folosit pentru pacienții beneficiari ai Programului Național Free-interferon;
  • un cistoscop;
  • ecograf cu sondă convexă, liniară și endorectală, pentru Urologie;
  • stație pentru testare cardio-pulmonară de efort;
  • aparat de determinare factro de transfer prin membrana alveolo-capilară;
  • eco-Doppler extracranian și transcranian;
  • electromiograf;
  • unitate ORL cu fribrolaringoscop flexibil, endoscoape rigide, aspirator, microscop, sursă de lumină, monitor și irigator;
  • ecocardiograf Doppler color Cardiologie;
  • ecograf cu sondă de abdomen și părți moi, pentru Medicina Internă;
  • electrocardiograf;
  • Doppler continuu pentru indice gleznă-braț;
  • ecograf cu sondă părți moi pentru Endocrinologie;
  • ecograf cu sondă musculo-scheletată pentru Reumatologie.

Restul echipamentelor (nemedicale) care fac obiectul acestui contract sunt, în special, dotări pentru eficientizarea energetică a consumului de energie electrică prin montarea de tuburi și becuri tip LED.

„Este un contract în care contribuția Consiliului Județean este de circa 225,7 mii lei, adică 50.000 de euro. Aceste achiziții vin să completeze toate investițiile care s-au realizat și se realizează în Spitalul Județean de Urgență Bacău, atât pe partea de dotări, cât, mai ales, pe infrastructură, pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite băcăuanilor. Este un proiect care se va desfășura până la sfârșitul anului 2020, fiind finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. S-au urmat toți pașii necesari astfel încât astăzi putem semna contractul cu firma care a câștigat licitația și va asigura aceste achiziții. Este vorba, așadar, de peste 1.570 de echipamente medicale și nemedicale pentru dotarea mai multor secții ale spitalului.”

Sorin Brașoveanu,  președintele Consiliului Județean Bacău

La conferința de presă, organizată pentru semnarea acestui contract pe clădirea Blocului operator a spitalului unde este în plin șantier o altă lucrare de anvergură cu fonduri europene nerambursabile, respectiv construirea unui heliport și extinderea Unității de Primiri Urgențe în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, a participat și europarlamentarul Dragoș Benea, care a declarat:

„Județul Bacău este numărul unu la absorbția de fonduri europene, iar ceea ce se întâmplă acum la Spitalul Județean de Urgență Bacău, prin semnarea acestui contract, este o dovadă în plus că statisticile nu mint. Sunt aici alături de o echipă care păstrează un fir roșu, început în urmă cu 10 ani, în prioritizarea investițiilor în sănătatea băcăuană atunci când s-a construit bugetul Consiliului Județean. Este încă un moment bun și o veste bună pentru băcăuani și mă bucur că pot să fiu mereu alături la astfel de evenimente importante pentru întreaga comunitate.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img