Cu nostalgie despre 23 August
E, poate, un cliseu, dar asta insemna, inainte de ’89, Ziua Nationala: defilari si petreceri la iarba verde. Pentru unii, exista si un „23 August” mai altfel: au fost „la oras” si au ascultat prima oara o fanfara, au fost chemati la carat caramizi sau la… Militie.
Ziua de 23 August, pe vremea cand era sarbatorita, avea doua parti, una obligatorie si alta cu program de voie. De dimineata pana pe la pranz se mergea la defilare. Ore intregi, oamenii asteptau in picioare, in capatul strazii, sa vina randul intreprinderii in care lucrau, apoi in 15 minute treceau “pe centru”, cu steaguri, stegulete, spice de grau si care tematice purtand bostani uriasi, stiuleti de porumb si vaci de ipsos, pazite de fetiscane in costume populare. In dreptul tribunelor isi indreptau spatele, paseau tantos si fluturau energic esarfele tricolore. Un fluviu al muncii talazuia prin fata tovarasului “prim” si a vicilor. Ajunsi pe celalalt mal, fruntasii RSR predau recuzita grabiti si, rasufland usurati, puneau la cale partea a doua, cea cu gratare, excursii la padure sau mese festive in familie. Nu intotdeauna, Ziua Nationala se consuma cu defilari si petreceri. Floarea Ivanof, primarul orasului Tg. Ocna, isi aminteste ca a facut si munca patriotica: “Se pregatea inaugurarea stadionului din Onesti, dar lucrarile nu erau incheiate. Eram eleva la Colegiul National «Grigore Moisil», cum i se spune astazi, si ne-au chemat, pe mine si pe alti tineri, sa-i ajutam pe muncitori.”
Si in parc, fanfara canta…
Chiar daca era in vacanta de vara, prezenta pe santier nu i-a lasat un gust amar, dimpotriva: “Sa stiti ca ne placea, era un bun prilej de a socializa si ne simteam utili, povesteste Floarea Ivanof. Voluntariatul, pana la urma, e o forma de a trai ca membru al cetatii. Trebuie sa-ti pese de orasul tau, de semenii tai, avem nevoie de aceasta solidaritate.” Ioan Anton, primarul din Tg. Trotus, spune ca cea mai puternica amintire legata de 23 August e din copilarie, cand bunicul l-a adus prima oara in parcul din Onesti, cu caruta: “Canta fanfara, era lume multa, erau scranciobe, dulciuri, veselie… Era frumos, era extraordinar!” Imaginea aceea, a unei sarbatori grandioase, i-a ramas in suflet. Celelalte, cu defilari si mese festive, nu au nimic special. In 1981, pe 23 August, Ioan Bujor, edilul din Dofteana, se afla in Bacau: “La 19 ani si jumatate, am venit din armata si voiam sa dau examen la scoala de subofiteri. Chiar pe 23 August, eram in Bacau, la Inspectoratul Judetean de Militie, de unde ne-au imbarcat pe toti in tren si ne-au trimis la Slatina, la examen.”
„L-au chemat pe tata la Slatina”
Inainte de plecare, lt.col. Mingiuc le-a mai tinut o lectie, ca sa le intre bine in cap la ce se inhama: “Ne-a spus «Ganditi-va bine ce inseamna sa fii militian. Toate zilele astea, 23 August, 1 Mai, Anul Nou, Paste, le veti petrece ca acum, departe de familie, in teren». Ne-am gandit, dar ne-am urcat in tren.” Ioan Bujor a dat examen, a reusit, dar militian n-a mai ajuns. Nu pentru ca nu i-ar fi placut sa invete. “Pentru ca aveam armata facuta, am fost elev plutonier major de batalion. Elev cu functie. Numai ca profilul s-a schimbat in TF, din scoala pentru ajutor de sef de post, iar eu am renuntat pentru ca nu voiam la TF”, povesteste edilul. A cerut trecerea in rezerva si i-a fost aprobata, dar nu fara presiuni: “Sperau sa ma razgandesc. L-au chemat pe tata, care era membru de partid, la Slatina, au vorbit cu el, i-au promis ca dupa scoala ma transfera, dar eu, nu si nu! Eram tanar si incapatanat.” Dar nu regreta. Asa, incapatanat, cum e, a ajuns primar in Dofteana.
