24 decembrie 2024

Majoritatea tipurilor de servicii medicale au revenit la nivelul de dinaintea stării de urgență

Dacă în starea de urgență, în lunile aprilie-mai, o parte a furnizorilor de servicii medicale a avut de suferit în ceea ce privește respectarea contractelor încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău, urmare a restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus (în special stomatologii, laboratoarele de analize, transportul medical, mai puțin spitalele), acum putem spune că majoritatea lor și-au revenit la nivelul lunilor dinaintea declanșării pandemiei. O arată datele CJAS Bacău, în baza cărora am făcut o analiză pe cifre concrete.

 Așadar, consumul de medicamente în circuitul deschis (farmacii) înregistrat în luna iulie (luna august încă nu s-a raportat în totalitate) a fost de 12.355.96 lei, iar consumul de medicamente specifice Programelor Naționale de Sănătate (în farmaciile din circuit deschis) a fost de 7.252,82 mii lei, adică în media lunară dinainte de epidemia cu noul coronavirus (ex.: numărul de rețete eliberate în acest an în fiecare lună în farmaciile băcăuane a fost de 120.001 în ianuarie, 133.276 în februarie, au scăzut la 121.146 în martie și 89.457 în aprilie, pentru ca apoi numărul să crească din nou la o medie o circa 120.000 de rețete/lună).



În ceea ce privește serviciile medicale din ambulatoriul de specialitate (policlincii) și acestea au revenit la nivelul lunilor normale, în luna iulie fiind decontate de către CJAS Bacău la acest capitol servicii totale în valoare de 2.309,74 mii lei. Aici s-au achitat efectiv doar serviciile medicale efectuate. „Reamintim că și în luna septembrie prezentarea la medicul specialist din ambulatoriu se poate face fără a se prezenta bilet de trimitere de la medicul de familie, așa cum a fost încă din luna martie, atât în starea de urgență, cât și ulterior în stare de alertă”, a explicat Dan Stoica, director CJAS Bacău.

Și medicii de familie au raportat servicii medicale chiar peste valoarea raportată în lunile normale, respectiv de 6.141 mii lei în luna iulie. Asta în condițiile în care în ianuarie 2020 plățile către asistența medicală primară au fost de 6.826 mii lei, în februarie de 5.903 mii lei, în martie de 6.275 mii lei, în aprilie de 5.606 mii lei, în mai de 5.690 mii lei și în iunie de 6.321 mii lei. În total, sunt în contrat cu CJAS Bacău 267 de medici de familie. Și aici s-au achitat doar serviciile medicale efectuate.

În cazul serviciilor de îngrijiri la domiciliu, legislația prevede ca în starea de alertă să se achite numai serviciile realizate. Prin urmare, și aici se observă o creștere, în cursul lunii iulie fiind validate servicii în valoare de 106,53 mii lei, cu 35% mai mare decât în lunile normale.

Și serviciile medicale paraclinice (23 de laboratoare de analize medicale, 6 de anatomie patologică și 15 laboratoare de radiologie și imagistică) au revenit la nivelul de dinainte de starea de urgență, furnizorii raportând deja liste de așteptare. Valoarea realizată și validată în iulie a fost de 1.303,97 mii lei (pe luni, de la începutul anului, aceste valori de contract au oscilat de la 1.209 mii lei, în ianuarie și 1.241 mii lei în februarie, la 1.178 mii lei în martie, doar 557 mii lei în aprilie și 945 mii lei în mai, pentru ca în iunie să se ridice spre 1.280 mii lei). Și aici s-au achitat numai serviciile medicale efectuate.

Serviciile stomatologice, cele de transport sanitar și cele din ambulatoriul de balneofizioterapie sunt realizate încă sub nivelul contractat, respectiv în proporție de cca 80%.

În cazul dispozitivelor medicale ritmul de acordare a deciziilor a crescut în iulie la nivelul la 561,36 mii lei, cu circa 100 mii lei mai mare decât în lunile dinaintea stării de urgență. Iar lista de așteptare pe care o înregistrează acum CJAS Bacău este cu cereri din luna iulie 2020. Asta înseamnă că, în mod cert, decizile pentru aceste dosare vor fi emise în cursul primei decade a lunii septembrie.

În ceea ce privește unitățile medicale mici, cu servicii de spitalizare de zi, și acestea, în majoritate, au realizat contractele încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate sau chiar depășit valoarea de contract. Concret, doar 4 din 14 nu au realizat servicii de acest gen la nivelul valorilor contractate. În cazul lor (pe servicii medicale prin spitalizări de zi), CJAS Bacău a plătit valoarea efectiv realizată și validată în sistemul de raportare informatic. În total, suma decontată în iulie pe aceste servicii a fost de 21.735 mii lei.

„Pe partea de servicii medicale în spitale sunt încă unități spitalicești care raportează un număr de internări mult sub cel contractat, însă decontăm valoarea chetuielilor efective în limita valorii de contract. Astfel, s-au raportat, în medie, în luna iulie, servicii medicale de doar 70% din valoarea de contract la Spitalul Județean de Urgență Bacău, de numai 20% la Spitalul Municipal Onești, dar aici vorbim de spital-suport COVID-19, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău de 73%, la Spitalul Buhuși de 85% și la Spitalul Comănești de 65%. Spitalul Municipal de Urgență Moinești în schimb a depășit valoarea contractată, acesta nefiind unitate medicală care tratează pacienți confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar asigură toate urgențele medicale din județ. Reamintesc că din luna martie au fost respectate prevederile din actele normative aplicabile în starea de urgență, adică au fost achitate integral valorile de contract, chiar dacă acestea nu au fost realizate, în unele cazuri și peste valoarea de contract în secțiile de acuți, dacă acestea au fost depășite. Așadar, numai în luna martie 2020, unitățile spitalicești au primit 22.005 mii lei, în condițiile în care au efectuat servicii spitalicești doar în valoare de 3.140 mii lei, din care numai Spitalul Județean de Urgență Bacău a înregistrat o nerealizare de 2.143 mii lei, adică peste 20% din valoarea de contract. Cu toate acestea, toate spitalele au primit toți banii din contract și chiar în plus.

Dan Stoica, director executiv CJAS Bacău

 

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img