6 noiembrie 2024

Primarul Cosmin Necula a prezentat parcul Făgăraș

Locuitorii și în special copiii din zona de sud a orașului, mai exact din cartierul Făgăraș – ANL se pot bucura de o nouă oază de verdeață și de spații noi de relaxare. Vorbim de parcul Făgăraș care a fost prezentat într-o conferință de presă susținută la fața locului chiar de primarul Cosmin Necula, însoțit de directorul SSPM Bacău, Nicu Zaharia.

„Face parte din conceptul nostru de oraș verde și suntem la începutul acestui drum. Parcul Făgăraș, alături de parcul Catedralei, face parte din aceste etape de dezvoltare a acestui oraș, care ne dorim să fie cel mai frumos și bun loc de trăit pentru cetățenii din municipiul Bacău”, a declarat primarul Cosmin Necula.



Parcul Făgăraș este pe punctul de a prinde viață chiar dacă locuitorii din zonă petrec deja ore bune de câteva zile în acest loc.

„A fost un traseu greu deși pare ceva foarte simplu de realizat, pentru că am avut piedici atât de natură birocratică cât și de natură financiară. Din păcate și colegii de la Societatea de Servicii Publice au avut o serie de probleme în ultima jumătate de an, cu preponderență cauzate de faptul că dumnealor s-au implicat în construcția Spitalului Municipal și o serie de probleme de tot ceea ce înseamnă furnizarea de materiale pe timpul pandemiei”, a mai precizat Cosmin Necula. Acesta a afirmat că așteaptă în continuare și sugestiile cetățenilor din această zonă.

Parcul Făgăraș este cel mai mare din partea de sud a orașului și este dotat cu un loc de joacă, un teren de sport multifuncțional, o pistă de skating, alei generoase și multe bănci. Tot aici au fost plantați și mai mulți copaci din specia platan. După aprecierile primarului Necula, parcul va fi terminat la standardul propus peste aproximativ un an. Tot în parcul Făgăraș, autoritățile își doresc amplasarea unor foișoare din lemn în zona verde iar parcarea de lângă parc va căpăta o nouă formă, aceasta fiind reamenajată în stil ecologic.

„Dacă vă amintiți, în urmă cu patru ani, aici era un câmp plin de bălării pe care pășteau caii. Amenajarea acestei părți de cartier face parte din conceptul de reamenajare a spațiilor dintre blocuri în zona de reabilitare urbană pentru tot ceea ce înseamnă cetățenii din municipiul Bacău”.

Cosmin Necula
primarul municipiului Bacău

 

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014