Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a obținut avizul conducerii Ministerului Sănătății privind înființarea unei noi structuri cu paturi, respectiv Compartimentul de Urologie.
Această structură face parte din Secția de Chirurgie generală și vine în întâmpinarea cerințelor pacienților care vor putea beneficia astfel de internări continue, internări de zi și intervenții chirurgicale la spitalul buhușean.
Totodată, au fost modificate și alte structuri ale spitalului prin redistribuirea de paturi, conform indicatorilor de performanță (durata medie de spitalizare, indicele de complexitate a cazului, rata de utilizare a paturilor).
Astfel, Compartimentul de Neurologie a primit 3 paturi, având în vedere că și pe această patologie adresabilitatea este una în continuă creștere. Direcția de Sănătate Publică Bacău a eliberat și autorizația sanitară de funcționare pentru noua structură modificată.
În total, Spitalul Orășenesc Buhuși are 173 de paturi pentru internare continuă, 20 de paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători.
În structura sa sunt 4 secții de Medicină internă, Chirurgie generală, Boli infecțioase și Psihiatrie cronici, dar și 7 compartimente de Pediatrie/Terapie acută, Medicină internă cronici, Îngrijiri paliative, Neurologie, Anestezie și terapie intensivă, Primiri urgențe și Cardiologie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.