Organizațiile de fermieri din toată țara și-au dat mâna, protestând față de felul în care se vor acorda despăgubirile agricultorilor afectați de seceta pedologică extremă. Producătorii agricoli denunță faptul că nu au fost prevăzute sumele necesare plăților către fermieri și faptul că sumele se pot vira în tranșe.
Reprezentanții Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România (PRO AGRO), ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) și-au unit forțele și au transmis o schisoare deschisă premierului Ludovic Orban și celor doi miniști – Adrian Oros, de la Agricultură, și Florin Cîțu, de la Finanțe.
Unde sunt banii?
Protestul fermierilor apare după ce seceta a provocat daune pe aproape jumătate dintre cele 2,9 milioane de hectare însămânțate anul trecut. Agricultorii se plâng că sumele promise fermierilor nu sunt prevăzute în niciun fel prin actul normativ pus în dezbatere publică. Suma estimată de minister era de 1,2 miliarde de lei, însă în proiectul de lege era prevăzut puțin peste 1 miliard de lei.
„Întelegând că și alte sectoare au nevoie de sprijin, considerăm, totuși, că plata despăgubirilor provocate de secetă ar trebui să reprezinte prioritatea zero, conform discuțiilor avute până în prezent. Dacă sumele alocate sunt pentru sectorul vegetal, de ce suma maximă alocată nu se regasește în proiectul de Ordonanță”, se întreabă fermierii.
„Nu avem bani pentru salarii, arende, credite și inputuri”
Potrivit calculelor fermierilor, „cuantumul despăgubirilor promise reprezintă circa 25% din cheltuielile realizate, bani insuficineți pentru a putea achita salariile, arendele, creditele și obligațiile către furnizorii de inputuri (semințe, îngrășăminte, pesticide etc). „Nu am recoltat nimic sau foarte puțin, nu avem cu ce să plătim și nu le mai putem amâna pe baza promisiunilor neonorate de dumneavoastră. Înțelegem criza cauzată de COVID și situația economică a României și, de accea, am acceptat cuantumurile exprimate în mod public de dvs., între 772 lei și 1.002 lei în funcție de cultură, cu condiția să fie acordate rapid”, spun nemulțumiții.
Sancțiuni… la votul din septembrie
Evidențele fermierilor indică aproape 35.000 de fermieri, cu peste 3,6 milioane de hectare de culturi de toamnă și de primăvară afectate de secetă. Agricultorii acuză intenția guvernanților de a acorda în tranșe despăgubirile promise pentru echilibrarea pagubelor produse de secetă, precum și amânarea repetată a acestor bani.
„Am repetat, în ultimele 4 luni, că este foarte important ca despăgubirile să fie plătite în regim de urgență, pentru a preveni colapsul sectorului agricol. Ați declarat public că vor fi despăgubiți toți fermierii calamitați pentru pagubele suferite și că vor primi banii în iulie, apoi august, acum septembrie. (…) Putem înțelege că actuala rectificare bugetară are în vedere protejarea ratingului de țară și nedepășirea deficitului bugetar. Și totuși, noi cei afectați de secetă, când și cât primim pentru a compensa pierderile cauzate de seceta pedologică?”, întreabă fermierii. Aceștia previzionează că, la anul, vor rămâne necultivate cel puțin 1 milion de hectare. Dacă nu le vor clarifica situația despăgubirilor, fermierii amenință că îi vor taxa pe actualii guvernanți, la scutinul programat pentru luna viitoare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.