Mă desprind greu de proiectul republicii ideale schițat de către Platon. Zicea cel mai strălucit elev al lui Socrate că atenienii care au avut acces la izvoarele acelei minunate cultura animi pot să-și asume, abia după vârsta de 50 de ani, dar numai în caz de nevoie, demnități de conducere, fără a uita însă nicio clipă că rostul ființării lor este acela de a se dedica profesiunii în care s-au calificat. De aceea, după exercitarea temporară a funcțiilor publice, aceștia trebuiau să se întoarcă, de îndată, la îndeletnicirea lor din agora.
Atât de mult prețuia Platon îndeletnicirile obișnuite, încât era încredințat că a ocupa o funcție publică, de conducere, este ca și cum ți-ai ispăși o pedeapsă. O funcție publică, mai înțelegem de la Platon, trebuie exercitată numai atunci când comunitatea are nevoie de tine, nu atunci când tu ai nevoie de comunitate, pentru a-ți rezolva interese private. Tot către grecii antici privind, pricepem că oricine ocupa o funcție publică trebuia să se comporte ca slujbaș, nu ca stăpânal comunității. Pentru a preveni varii derapaje de la democrație, înțeleptul Solon a impus și alegerea funcționarilor prin tragere la sorți, pentru doar un singur an. A fost instituit și ostracismul (expulzarea din țară, pe un termen de zece ani, a celor care pretindeau mai multă putere decât permitea legea). Ce vremuri…
În urmă cu puțini ani, am participat la o manifestare importantă a unei urbe istorice. Într-un spațiu cultural pregătit cu suflet, organizatorii rezervaseră locuri și pentru aleșii locali. Unii dintre aceștia au apărut la aceea manifestare cu întârziere, ca niște vedete mofturoase. Surprinși de faptul că locurile rezervate le fuseseră ocupate de către niște ,,cetățeni de duzină” (non-aleși…), bosumflați, aceștia au părăsit sala. Cum, adică, eialeșii, să stea în picioare, în timp ce amărâții alegători să stea pe locurile lor rezervate?…I-am spus, apoi, unuia dintre bosumflați, că reacția sa a fost deplorabilă. El, ca ales al urbei, trebuia să se considere gazdă a evenimentului. Orice gazdă civilizată așteaptă ca musafirii să ocupe un loc și, dacă mai rămâne ceva liber, ia loc și ea…Bosumflatul m-a privit ca pe unul căzut de pe Lună. În genele lui se instalase credința că el este stăpânul sau, mă rog, măcar vechilul, nu slujbașul comunității…
Ați privit pe listele candidaților la alegerile locale? Ați sesizat câți șomeri sunt? Nu pentru c-ar fi șomajul în floare, ci pentru că, pur și simplu, din cauza incompetenței profesionale, nu-și găsesc un loc de muncă. Imaginați-vă că i-ați invita pe unii dintre aceștia să participe la o probă de dictare. V-ați cruci, văzându-i cum scriu. Întrebați-i de când n-au mai citit o carte. Mai întrebați-i prin câte partide s-au perindat, câte doctrine au pupat. Nu-i întrebați de câte religii s-au lipit și dezlipit, prin câte amantlâcuri au trecut, din câte locuri de muncă au fost mătrășiți. Ar însemna că atentați la drepturile omului, nu-i așa? Oamenii aceștia, cu siguranță, dacă vor fi aleși, nu se vor comporta ca slujbași ai comunității, ci ca niște stăpâni. Ei sunt orfani nu doar de cea mai elementară cultură politică;n-au nici măcar o brumă de cultură civică.
Ernest Bernea, regretatul sociolog, etnograf și filosof, nota amar: „Faptul însuşi al conducerii omului de către om este în viața noastră o mare nefericire. Îndreptarea acestei soarte triste poate veni pe o singură cale şi atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai bogați lăuntric, mai blânzi şi mai darnici, a celor mai cuprinzători şi mai spiritualizați dintre noi”. Mai priviți încă o dată pe listele cu onorabilii candidați și, trecându-i și prin grila axiologică a lui Ernest Bernea, vă rog să decideți câți ar merita să aibă statutul de candidat.
