Se pregătesc noutăți în vestitul program IMM Invest, care a bulversat întreaga comunitate economică a țării. Astfel, firmele mici, cu până la 50 de angajați, vor putea contracta împrumuturi garantate de stat cu o valoare semnificativ mai mare decât până acum, de până la 5 milioane de lei. Condiția este ca firma să se înscrie în program, afacerea derulată să fie viabilă și banii obținuți prin credit să fie utilizați pentru capitalul de lucru (salarii, facturi, materii prime etc).
Se așteaptă ca guvernanții să aprobe o serie de modificări la program, cum ar fi creșterea plafonului de credite garantate de la 15 la 20 de miliarde de lei. În plus, se încearcă eliminarea condiției de păstrare a numărului de locuri de muncă de dinaintea apariției pandemiei. Potrivit conducerii FNGCIMM (Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri), până în prezent, prin programul IMM Invest, au fost aprobate circa 13.500 de credite în valoare totală de 11,2 miliarde de lei. Banii vor putea fi folosiți de IMM-uri pentru a-și putea reveni după criza economică declanșată de pandemia de coronavirus. În prezent, programul se află în etapa a patra, de plată a ajutorului de stat.
„La sfârșitul lunii trecute, programul a făcut o consultare a instituţiilor bancare. Sunt 21 de bănci cu care lucrăm: zece dintre ele au solicitat plafon în plus, iar celelalte bănci au spus că vor consuma tot plafonul. Noi sperăm că până la sfârşitul lunii septembrie să spunem că acest program s-a încheiat”, a arătat Dumitru Nancu, directorul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Acesta a mai spus că, în trei luni de zile, s-au plătit aproape 1% din PIB injecţie de capital în întreprinderile mici şi mijlocii.
Curtea de Conturi spune altceva
Însă, potrivit raportului realizat de Curtea de Conturi privind cheltuirea resurselor publice privind combaterea Covid-19, la finele lunii iunie, în programul IMM Invest, fuseseră emise mai puțin de 1.500 de contracte de garantare. „Din numărul de cereri aprobate de bănci, FNGCIMM a emis 1.451 contracte de garantare, reprezentând un procent de 26,4% din cererile aprobate de bancă, pentru un număr de 1.418 de IMM-uri. Până la 25.06.2020 au fost emise contracte de garantare în valoare de 588.379 mii lei, reprezentând un procent de 3,9% din plafonul de 15 miliarde lei. Cea mai mare pondere a IMM-urilor care au solicitat finanțări a fost înregistrată până la 13.05.2020, data finalizării stării de urgență”, se arată în document.
Ciudat este că oficialii din Guvern indicau, la aceeași dată, peste 7.000 de credite acordate. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 de milioane de lei (161 de milioane de euro), din care aproximativ 30% au fost deja consumate până la jumătatea lunii august. Prin urmare, a fost aprobată o suplimentare a plafonului de garantare de către Comisia Europeană.
IMM Invest este un program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, demarat în primăvară. Prin acest program, statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, comisioanele legate de garanţia statului sunt zero, la fel și cel de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.