Când cineva își dorește prea mult să ajungă popular, celebru, se vorbește despre un„ narcisism scăpat din lesă”. Este o tendință destul de răspândită, astăzi, în societate. Unde apar peste noapte bloggeri, vloggeri, influencers, YouTuberi etc. Este o foame enormă de celebritate, însă aceasta e, de cele mai multe ori, efemeră. Or, o celebritate autentică este aceea care creează legende. Iar una dintre ele s-a numit Greta Garbo, „Sfinxul suedez”, actrița care i-a lăsat pe toți înmărmuriți de uimire când s-a retras în plină glorie, preferând anonimatul.
Au trecut mulți ani de la retragerea ei din lumea filmului (asta se petrecea în 1941, după premiera cu „Femeia cu două fețe”) și de la moartea ei, timp în care psihologii au încercat să-și explice gestul ei, astfel luând naștere ceea ce poartă numele de „sindromul Greta Garbo”. Cu acest titlu, Aurora Liiceanu a scris o carte, recent apărută. Celebritatea nu este o stare, precizează autoarea, ci un proces care schimbă psihologia persoanei, comportând mai multe aspecte: dragoste /ură, dependență (sau adicție), acceptare și adaptare. Ce s-a întâmplat cu Greta Garbo, care a ales să treacă de la strălucirea celebrității la umbră și anonimat? Alegerea ei pare stranie, mai ales în zilele noastre, într-o lume obsedată de visul celebrității.
Întâi și întâi, Aurora Liiceanu ne povestește viața actriței, una grea și săracă în anii copilăriei. Aflăm despre Greta că nu a făcut decât șapte ani de școală și că, pe tot parcursul carierei ei, toți cei care au cunoscut-o au spus că avea un intelect modest. Compensa cu un simț practic foarte ascuțit, grație căruia și-a sporit averea, făcând investiții inteligente. Era colecționară de artă, orientându-se spre cei mai buni consilieri în materie. L-a admirat și respectat mult pe Pygmalionul ei, Mauritz Stiller, dar a fugit apoi de relațiile oficializate, voind să rămână propria ei stăpână.
De fapt, asta a repetat cu îndârjire toată viața ei, „vreau să fiu lăsată în pace”. I s-au atribuit mai multe legături sentimentale, și cu bărbați și cu femei, deși așa-zisul ei lesbianism nu a fost niciodată confirmat. Culmea este că „Divina” avea complexe de inferioritate, pentru că era prea înaltă, avea „mâini de bucătăreasă”, picioare vânjoase (ca în sculpturile lui Maillol) și labe mari. Da, dar fața avea trăsături perfecte, iar surâsul ei era unic, enigmatic, misterios. În viața de toate zilele însă, Garbo (pseudonim care înseamnă grație, fiind ales de mentorul ei, Stiller) era cât se poate de terestră. Îi plăcea să mănânce bine, fuma mult și bea votcă, se îmbrăca simplu și, în pofida faptului că se declara iubitoare de singurătate, avea mulți prieteni. Adora călătoriile și vacanțele petrecute în casele unor persoane de vază, dineurile selecte împreună cu acestea. Era pasionată de înot și, adesea, se arunca goală în apă, fiind total dezinhibată, de o extraordinară naturalețe, indiferentă la cei din jur.
Greu de imaginat astfel de gesturi și atitudini pentru „Divina”! Dar așa era Garbo (potrivit biografilor ei), foarte contradictorie, infantilă, deșteaptă, egoistă, voluntară, superstițioasă, instinctivă, suspicioasă, complet absorbită de sine, neatașată. Se spunea că era timidă, fiind, totodată, foarte directă și stăpână pe ea. Era rigidă și extrem de atentă cu banii, strânsă la pungă, dacă nu chiar zgârcită. De aceea purta lucruri vechi (chiar de cincizeci de ani), astfel că un vecin de-al ei, care o vedea mereu plimbându-se prin parc, a spus despre ea că avea aerul unei „bogate cerșetoare”. Contradicții peste contradicții! Voi reveni cu alte dezvăluiri din spatele legendei Sfinxului suedez.
