Se spune că într-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea, a-l asculta, a-l putea atinge. Aşa s-au petrecut lucrurile o zi, o lună, un an… până când toţi s-au săturat şi au revenit la ale lor vechi preocupări. Dar el continua să vorbească! După o lungă perioadă de timp, se opreşte un copil, care îndrăzneşte să-l întrebe: „Domnule, ce faci aici?”. El a răspuns: „Eu spun poveşti!” Si copilul a continuat: „Înţeleg că spui poveşti, le spuneai şi când mama era de vârsta mea. Pentru ce tot le repeţi şi acum?”. Omul, atent privindu-l şi zâmbindu-i, îi zice: „Eu înainte am spus poveşti pentru a schimba lumea.” Copilul: „Dacă nu ai schimbat-o, de ce mai continui?”. Omul a răspuns: ”Spun poveşti, pentru ca lumea să nu mă poată schimba pe mine!”
Această pildă poate fi o lecţie din care putem înţelege şi faptul că esenţa întâlnirii cu Dumnezeu în fiecare sărbătoare, reluată repetitiv, an de an, sub aspectul aceloraşi pericope, sensuri şi simboluri, are rostul nu doar de a schimba lumea, ci, mai ales, de a ne imprima un anumit ritm duhovnicesc, pentru ca lumea să nu ne poată schimba pe noi. Este important ca Biserica, în structura-i comunitară a mărturisirii de credinţă, să aibă acelaşi diapazon foarte bine ancorat la adevăratele note duhovniceşti ale căutării Împărăției lui Dumnezeu.
Povestea acestei săptămâni continuă, ca şi cum n-ar mai fi trecut peste noi încă un timp al Domnului. Suntem bucuroși să fim iarăşi în miezul duhovnicesc al sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului, ce ne descoperă putinţa mântuirii noastre prin har, derulată sub imperiul luminii teofanice. Transfigurați la trup şi învăluiţi în Lumină necreată, trebuie să dobândim noul Chip al Slavei, sinonim cu împărăţia bunătăţilor viitoare. Sfântul Evagrie Ponticul poartă convingerea faptului că nu doar Hristos, Domnul, a fost Cel Transfigurat pe Muntele Tabor, ci şi ochii apostolilor. Ei au fost transformaţi de lumina necreată în care Domnul se ruga, ca astfel să poartă participa minunii nu doar într-o stare latentă, ci au fost luminaţi pentru a-L înţelege pe Mântuitorul întocmai cum El era: Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut din Tatăl, Slava şi strălucirea lui Dumnezeu. Hristos Cel Transfigurat ne oferă şansa de a învia cu mult timp înaintea marii Învieri.
Povestea săptămânii continuă cu vederea smereniei Domnului Iisus Hristos, ce Se ascunde de ochii noştri pentru a Se ruga (Matei 14). În pofida retragerii pentru rugăciune, El simte frica, aude glasul inimilor apostolilor, calcă apele, se apropie şi linişteşte. Petru, plin de râvnă, vrea la Domnul. La un pas de Hristos, zgâlţâit de valuri şi de frică, văzându-se într-o situaţie ca de vis, odată cu îndoiala, începe să se scufunde. Dar mila Domnului este aceea care-l ridică din încrâncenata frică a valului morţii. Avem de a face cu un fel de schimbare la faţă a lui Petru. Pentru noi, o lecţie importantă: înţelegem că Domnul nu e nălucă. El ne ridică. Şi ne duce de mână în corabia mântuirii. Morala: ţine-te de ceea ce ai început, alungă gândurile ce te tulbură şi îndrăzneşte la Domnul, Care este aproape!
… şi încă un lucru important: toate sărbătorile, posturile, rugăciunile, cântările şi gândurile sfinte au un anumit ritm repetitiv nu pentru că vrem neapărat să schimbăm lumea, ci pentru că vrem ca lumea să nu ne schimbe pe noi. Iată o temă de adâncă meditaţie, care aruncă o lumină nouă asupra întregii dileme!
Inspector școlar
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
