Gelu Panfil, consilier local independent, s-a alăturat echipei PSD Onești și este propunerea partidului pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău.
„După o activitate eficientă în plan local, Gelu face saltul la „județ” și sunt convins că în viitorul CJ va fi un foarte bun reprezentant al Oneștiului și al comunităților de pe Valea Trotușului”, spune președintele social-democraților băcăuani, europarlamentarul Dragoș Benea.
Acesta spune că PSD are la Onești o echipă bine sudată în ultimii 4 ani, care se va consacra la aceste alegeri locale: primarul Nicolae Gnatiuc – consilierul local Gelu Panfil.
„Gelu a performat în poziția de președinte al CA de la Spitalul Onești și, alături de Nicu Gnatiuc, a construit proiecte cu finanțare europeană pentru spital. Ambii au ținut frontul luptei împotriva Covid19 în ultimele luni, când guvernul de la PNL a abandonat autoritățile locale și spitalele în fața pandemiei, lăsându-le să se descurce cum pot”, a mai declarat Dragoș Benea.
„Roadele muncii acestui tandem politic se văd și am încredere că, #împreună, Gelu și Nicu vor înscrie, ireversibil, Oneștiul pe drumul dezvoltării durabile. Așa cum merită acest al doilea cel mai important oraș din județul Bacău”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.
„Sunt convins că Oneștiul nu este un oraș care să-și mai încredințeze destinele pe mâna unui om care a fraudat Bacalaureatul, bugetul local al orașului și a avut, întotdeauna, interese contrare acestei comunități. Cârdășiile trecutului sunt istorie pentru Onești”.
Dragoș Benea, europarlamentar